"Dat fiind ca detinutii politici nu au fost inca eliberati, ca niciun detinut eliberat nu a fost reabilitat si avand in vedere absenta unei ameliorari" a situatiei democratiei in tara, ministrii europeni de Externe au decis sa prelungeasca cu un an atat blocarea averilor, cat si interdictiile de eliberare de vize turistice aflate in vigoare impotriva a 243 de membri din cadrul regimului, in cursul unei reuniuni la Luxemburg.
Blocarea averilor a 32 de societati comerciale este prelungita, de asemenea, pentru o perioada suplimentara de 12 luni.
Membrii regimului sunt acuzati de "incalcari grave in domeniul drepturilor omului sau de reprimarea societatii civile si opozitiei democratice", de obtinerea unor avantaje de la puterea lui Lukasenko sau de sustinerea acesteia, potrivit MEDIAFAX.
Un embargo asupra armamentului si unor materiale legate de reprimare este, de asemenea, in vigoare incepand din iunie 2011.
Uniunea Europeana si-a exprimat regretul cu privire la faptul ca alegerile organizate la sfarsitul lui septembrie au reprezentat o "ocazie ratata de organizare a unor alegeri care sa respecte normele internationale".
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mașina fostului campion de Formula 1 Ayrton Senna, scoasă la vânzare. Cât...
Sursa: wall-street.ro