Au inceput audierile in cazul lui Berlusconi care este acuzat, impreuna cu alte 13 persoane, de frauda fiscala, delapidare si spalare de bani. Intre cei implicati se afla si David Mills, avocat britanic, sotul ministrului Culturii din cabinetul britanic, Tessa Jowell.

O instanta din Milano a inceput ieri audierile pentru a stabili daca premierul italian, Silvio Berlusconi, si alte 13 persoane vor comparea in instanta sub acuzatia de frauda fiscala si spalare de bani. Berlusconi, care nu s-a prezentat la audieri, a trimis instantei o scrisoare in care cere stramutarea cauzei in alta localitate, sustinind ca, in opinia sa, justitia din Milano ii este potrivnica. La inchiderea editiei, tribunalul milanez nu terminase audierile. Procurorii din Milano suspecteaza ca o firma din SUA a vindut drepturi de difuzare TV catre doua companii off-shore controlate de concernul familiei Berlusconi, Fininvest. Aceste firme au revindut ulterior drepturile catre firma Mediaset, la suprapret. Mediaset este controlata tot de Fininvest.

Operatiunea ar fi avut scopul de a evita plata taxelor catre statul italian. Investigatia a urmarit afaceri in valoare de 470 de milioane de euro, desfasurate intre 1994 si 1999. "Corriere della Sera" dezvaluia joi faptul ca procurorii au inghetat 100 de milioane de euro din conturile elvetiene ale producatorului Farouk Agama. Aceasta este cea mai mare suma inghetata vreodata de autoritatile italiene. Cea mai mare sentinta care ar putea fi acordata in cazul lui Berlusconi este de sase ani, pentru frauda fiscala. Berlusconi a mai fost judecat de sapte ori pentru diverse nereguli legate de afacerile sale, dar a scapat de fiecare data..

Citeste si:

Acuzatii anterioare

Premierul italian Silvio Berlusconi a mai fost pus sub acuzare de catre justitia italiana pentru ca a transferat fonduri intre 1991 si 1995, prin holdingul Fininvest catre o companie off-shore numita All Iberian, pentru a finanta ilegal partidul din care facea parte. A fost gasit vinovat in 1998 si condamnat la patru luni inchisoare. Sentinta a fost anulata dupa ce Curtea Suprema a Italiei a hotarit ca fapta s-a prescris. Din aceeasi afacere, All Iberian, a derivat un al doilea dosar, in care Berlusconi a fost acuzat de contabilitate falsa. Procesul a fost suspendat dupa ce guvernul lui Berlusconi a dat o lege prin care scurta termenul de prescriere pentru astfel de infractiuni.

Afacerea Fininvest 1 se referea la mituirea unor ofiteri de la garda financiara. Desi verdictul initial a fost acela de vinovat, Berlusconi a fost achitat la apel. In afacerea Fininvest 2 s-a aplicat din nou legea data de guvernul Berlusconi, datorita careia infractiunea se prescrisese. In afacerea Medusa, Berlusconi a fost gasit initial vinovat de contabilitate falsa, dar a fost achitat la apelul din anul 2000. In 2002, Berlusconi a fost achitat in afacerea Lentini, pe motivul prescrierii faptei. Berlusconi a fost gasit vinovat pentru mituirea unor judecatori ca sa impiedice vinzarea lantului alimentar SMI de stat catre un om de afaceri rival. Data de judecare a apelului urmeaza sa fie stabilita.