Fostul presedinte al Yukos candideaza pentru un post de deputat.

Mihail Hodorkovsky, unul dintre cei mai bogati oameni din lume acum doi ani, este in inchisoare. De acolo, el continua lupta impotriva lui Putin. Ieri, fostul magnat rus si-a anuntat candidatura pentru un post de deputat.

Mihail Hodorkovsky, fondatorul companiei petroliere Yukos, a fost arestat in octombrie 2003. Trupele speciale au luat cu asalt elicopterul sau personal pe un aeroport din Siberia. A fost acuzat de frauda si evaziune fiscala. In iunie 2005, dupa multe aminari, a fost gasit vinovat la toate capetele de acuzare si condamnat la 9 ani de inchisoare. Partenerul sau de afaceri, Platon Lebedev, a primit aceeasi pedeapsa. Compania Yukos a fost dezmembrata in decembrie 2004. Principalele unitati de productie ale companiei au fost vindute catre Rosneft, concern petrolier de stat. "Un furt organizat de guvern pentru a transa o disputa politica", a calificat tranzactia Steven Theede, presedintele companiei. "Cazul Hodorkovsky e vazut, atit la Washington, cit si la Moscova, ca un atac politic asupra unui rival. Hodorkovsky a infuriat Kremlinul finantind partide din opozitie si avansind propriile sale idei politice", afirma "Washington Post".

Boss-ul media in exil

Citeste si:

Vladimir Gusinsky si Boris Berezovsky, cei doi magnati ai presei din Rusia, au ales tot calea exilului. "Gusinsky si-a folosit trusturile de presa, Media-Most si NTV, pentru a-l ataca politic pe Putin si, imediat, a fost acuzat de delapidare si spalare de bani", scria intr-un articol din "Washington Times" intitulat "Putin - imblinzitorul de oligarhi". In prezent, locuieste in Israel. Berezovsky a zburat la Londra. Intr-un interviu acordat ziarului "Daily Times", el vorbeste despre coagularea opozitiei impotriva actualei guvernari. "Schimbarea regimului e unica optiune ramasa celor ce vor sa pastreze ideea de democratie in Rusia... Astazi, problema puterii in Rusia nu mai poate fi decisa doar la urne. Ca si in Ucraina... va fi decisa in strada". Potrivit saptaminalului "Russia Weekly", Berezovsky a fost eliminat pentru ca a sustinut ca bombardamentele din Moscova din 1999 au fost opera Serviciului de Securitate rusesc, nicidecum a rebelilor ceceni. Mai mult de 300 de oameni au murit atunci.

Abramovici in offsaid

Miliardarul rus Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea, se afla tot la Londra. Relatia sa cu presedintele Rusiei este una controversata. Detine 57,5% din actiunile companiei Sibneft, al cincilea producator de petrol din Rusia, si intentioneaza sa le vinda catre Gazprom. Berezovsky il acuza ca actioneaza la comanda lui Putin. RIA Novosti informeaza ca "sint dovezi solide ca Gazprom va achizitiona 92% din Sibneft", devenind un colos energetic aflat in mina lui Putin.

Viktor Vekselberg, miliardarul coproprietar la "Alfa Group", e amenintat ca va urma lui Hodorkovsky. Ceva mai prudent, el si-a vindut actiunile de la compania petroliera Tyumen Oil catre British Petroleum. Nu s-a opus niciodata, direct, lui Putin. Vladimir Potanin este in atentia Serviciului de Urmarire Judiciara care l-a obligat deja sa returneze 140 de milioane de dolari. Oleg Deripaska, cunoscut prin faptul ca a devenit miliardar in dolari la 26 de ani, e pe punctul de a ramine fara avere.