Postul incriminat si-a aparat ieri pozitia afirmand ca a tratat subiectul impartial. De asemenea, BBC a afirmat ca nu a primit nici o plangere oficiala din Downing Street.

IN PARTICULAR. Potrivit magnatului presei Rupert Murdoch, Blair s-a plans, in cercuri particulare, saptamana trecuta, in timp ce se afla la New York la summit-ul ONU, ca serviciul mondial al BBC a tratat "criza Katrina" intr-un mod tendentios si cu o vadita inclinatie antiamericana. "Tony Blair mi-a spus saptamana trecuta ca a ascultat stirile noastre si ca informatiile transmise erau pline de ura la adresa Americii si a sesizat un ton de satisfactie fata de necazurile americanilor", a adaugat Murdoch, subliniind ca poate nu ar fi trebuit sa faca publica aceasta discutie particulara.

FARA COMENTARII. Cabinetul premierului britanic a refuzat sa faca orice comentariu pe aceasta tema, chiar si dupa interventiile publice ale BBC care si-a aparat pozitia. Potrivit redactorului-sef al serviciului mondial al BBC, Jonathan Baker, postul de televiziune a tratat subiectul "in mod echilibrat", dar nu a putut sa nu remarce ca liderul de la Casa Alba, George Bush, "a avut o prestatie criticabila".

Aceasta ultima polemica nu va ameliora, in nici un caz, relatiile, si asa destul de tensionate, intre BBC si locatarul din Downing Street, tensiuni ce dureaza din primavara anului 2003, cand acest post a acuzat Guvernul de la Londra de a fi exagerat pericolul armelor de distrugere in masa pe care le-ar fi detinut Saddam Hussein pentru a angaja tara in razboiul din Irak.