O veritabila avalansa de mesaje amenintatoare din partea Al-Qaida a impanzit eterul in ziua comemorarii atentatelor din 11 septembrie 2001, facand deschis referire la posibilitatea folosirii de arme neconventionale, care s-ar afla in posesia teroristilor. Un prim mesaj, difuzat de reteaua de televiziune americana ABC si apartinand unui american convertit la islam (identificat de serviciile speciale ca fiind Adam Gadahn), a nominalizat ca viitoare tinte orase din SUA si, in premiera, din Australia. "Ieri, Londra si Madrid. Maine, Los Angeles si Melbourne... Si nu contati pe noi ca vom da dovada de retinere sau compasiune", se spune in mesaj, care adauga: "Nimic nu iubim mai mult decat focul bataliilor, zgomotul exploziilor si uciderea necredinciosilor".

Al doilea mesaj, transmis pe Internet si pe care si l-a atribuit organizatia Al-Qaida din nordul Europei, jura razbunare "pentru fratii nostri ucisi, intemnitati si torturati", fara a identifica tintele avute in vedere, dar principalele tari vizate par a fi Marea Britanie si Italia, ca aliati de frunte ai SUA. Tot pe Internet, un comunicat al asa-numitei Armate a Comunitatii Victorioase, organizatie avand stranse legaturi cu Al-Qaida, ameninta sa atace obiective strategice "ale fortelor de ocupatie si ale renegatilor de la Bagdad", in cazul cand ofensiva impotriva orasului Tall Afar, situat in apropierea granitei cu Siria si unde se afla numerosi combatanti musulmani din afara Irakului, nu va inceta imediat.

Un alt comunicat al aceleiasi organizatii promite recompense de pana la 100.000 de dolari pentru uciderea premierului irakian sau a ministrului de Interne si al Apararii de la Bagdad. In fine, o inregistrare radio a liderului Al-Qaida din Irak, Abu Musab al-Zarkawi, acuza fortele americane ca folosesc gaze letale la Tall Afar si anunta apropierea "bataliei decisive", adaugand ca uraganul Katrina este "raspunsul lui Alah la crimele comise in Afganistan, Irak sau in alte parti". Amenintarile sunt luate foarte in serios de cei in cauza, primarul din Los Angeles, Antonio Villaraigosa, recunoscand ca orasul reprezinta o tinta pentru teroristi, in vreme ce premierul Australiei, John Howard, a cerut suplimentarea masurilor legislative impotriva terorismului.