Armata israeliana a anuntat, ieri, ca isi va intrerupe operatiunile de evacuare fortata a coloniilor din Fasia Gaza pe perioada sarbatorii evreiesti a Sabatului.

Cu toate acestea, a patra si a cincea zi a evacuarii din Gaza s-au desfasurat dupa acelasi calapod cunoscut: violente, amenintari cu arme de foc, arestari si raniti. Locuitorii din cele doua citadele ale impotrivirii, Neve Dkalim si Kfar Darom au fost in cele din urma evacuati.

Nu a fost usor, in special cu colonistii care se baricadasera in sinagoga de la Neve Dkalim si nici cu cei de la Kfar Darom, care s-au opus cu multa energie evacuarii. Dar ei nu au putut rezista fortelor considerabile de soldati si politisti. Impotriva fiecarui colonist actionau patru-cinci soldati, asa ca rezultatul final al bataliei era stiut de dinainte. Doua momente au fost asteptate cu foarte mult interes de mass-media locala si internationala.

Asher Ityhaki, un cunoscut militant fanatic evreu s-a proclamat presedintele Autonomiei Evreiesti din Gaza, s-a inarmat cu o pusca-mitraliera M 16, si si-a dinamitat casa. El a urcat cu inca 30 de luptatori pe acoperis, si a anuntat ca va trage asupra oricarui soldat sau ofiter care se apropie de casa sa.

Au urmat lungi runde de tratative si, in cele din urma, Ityhaki a pus intr-un cos de paie pusca-mitraliera si inca doua revolvere, le-a coborat de pe acoperis cu o sfoara, si apoi s-a predat impreuna cu tovarasii sai fortelor de ordine. Autonomia Evreieasca a Gazei nu poate lua fiinta cu varsare de sange evreiesc, a explicat Ityhaki.

"Nu ne duceti ca la cuptoarele mortii de la Auschwitz"

La Atzmona a actionat "Forta a 14-a", unitatea de comando care poseda o experienta bogata de lupte de strada. De aceasta data, ei nu s-au batut cu palestinienii: aveau in fata lor pe proprii lor parinti, frati si surori. Acestia i-au intampinat cu pancarte pe care erau scrise sloganuri inspaimantatoare: "Nu ne duceti ca la cuptoarele mortii de la Auschwitz".

Colonistii s-au trantit la pamant, rupandu-si hainele si turnandu-si cenusa in cap, ca in cazul marilor catastrofe care s-au abatut asupra poporului evreu. Era acolo si rabinul Ioni Ben Iosef, nepotul Marelui Rabin Ovadia Iosef, cea mai inalta somitate a lumii religioase sefarde. Rabinul Ioni a fost arestat fara mila, el impreuna cu inca cativa religiosi au infiintat o grupare religioasa militanta "Casa nationala".

Tatal-general contra fiul-colonist

Al doilea moment dramatic s-a petrecut la evacuarea coloniei Kfar Yam, un loc in care se baricadasera numerosi extremisti evrei din toata tara. Cateva mii de soldati si politisti au fost trimisi sa ia cu asalt colonia, trupele fiind comandate de un general cu multa experienta a luptelor de strada, Ihiel Ron-Tal. Generalul a cumpanit mult ce tactica sa adopte de vreme ce intr-una din casele-bunker se baricadase propriul sau fiu, un colonist in varsta de 27 de ani.

Televiziunile lumii si sute de ziaristi au pandit momentul dramatic al ciocnirii dintre tatal-general si fiul colonist. Generalul nu i-a lasat pe subordonatii sai sa indeplineasca aceasta grea misiune, ci a stat personal in fruntea grupului de soldati care a asaltat cladirea. Daca actiunea evacuarii continua in ritmul de pana acum, autoritatile de la Tel Aviv preconizeaza ca, pana martea sau miercurea viitoare, Gaza si Cisiordania de Nord vor fi golite de evrei. Serviciile speciale sunt mai pesimiste.

Ele considera ca nu colonistii cei mai indarjiti vor crea probleme, ci sutele de extremisti care se mai afla in diferite case din colonii. Cu acestia, fortele de ordine vor mai avea de furca pana ce vor reusi sa-i scoata din Gaza.

Racheta Katiusa la Beer Sheva

Deocamdata, ca prin minune, nu s-a petrecut o mare nenorocire. Fanaticii evrei au dinamitat subsolul unui bloc din orasul Rehovot cu instalatiile de gaz ale acestuia si au vrut sa-l arunce in aer. Ei scrisesera pe pereti un slogan care il viza direct pe premierul Sharon: "Un evreu nu evacueaza alti evrei." Un grup de mame, ai caror fii au fost arestati, au manifestat in fata inchisorii din Beer Sheva cerand eliberarea copiilor lor.

Autoritatile de securitate sunt nedumerite de unde si cine a tras o racheta Katiusa asupra portului si orasului de vilegiatura, de pe tarmul Marii Rosii. Racheta nu a facut victime omenesti, a provocat insa panica si stricaciuni. 33 de hoteluri din toata tara au fost mobilizate ca sa primeasca cele 8-9000 de colonisti din Gaza si Somronul de Nord. Majoritatea acestora nu au inca solutii de existenta.

Guvernul s-a intrunit, ieri, intr-o sedinta speciala, dar nu numai problemele de locatie ale colonistilor evacuati s-au aflat pe ordinea de zi. Premierul Ariel Sharon a declarat ca dupa incheierea evacuarii va avea loc vandalizarea cumplita a tuturor coloniilor parasite. Fortele de securitate ale Autoritatii Palestiniene nu au puterea sa impiedice aceasta vandalizare. Sharon a ordonat autoritatilor militare sa grabeasca pe cat posibil demolarea tuturor caselor, cladirilor oficiale si fermelor. Dar grija lui Sharon se indreapta intr-o alta directie: ce se va intampla dupa evacuare.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.