Politia britanica a arestat, la Birmingham, in nordul Marii Britanii, patru barbati, in baza legii antiteroriste, dintre care unul este Yasin Hassan Omar, suspectat de implicare in atentatele esuate din 21 iulie, de la Londra, transmite CNN. Fotografia acestuia fusese publicata, luni, de politie, alaturi de cele ale altor trei persoane banuite ca ar avea legatura cu atacurile de saptamana trecuta. Barbatul, care a fost imobilizat cu ajutorul unei arme electrice, se afla acum in custodia politiei londoneze unde este anchetat intr-un centru de maxima securitate, noteaza BBC. Dupa cum a afirmat un martor, suspectul "seamana" cu unul dintre presupusii autori ai atacurilor de la 21 iulie.

"Dupa ce au stat 10 sau 15 minute in casa, au iesit cu un barbat. Acesta semana cu unul din suspectii din fotografiile publicate de politie, cel cu pielea mai inchisa la culoare", a adaugat martorul, precizand ca locuinta a fost inconjurata de fortele de ordine.

Un alt martor, care lucreaza la un magazin din apropiere, a spus ca i-a vazut pe cei care veneau in locuinta respectiva, toti fiind somalezi. Din motive de securitate, sute de case din zona au fost evacuate ieri, dupa descoperirea unui pachet suspect in casa in care locuia barbatul arestat.

Noi alerte de securitate

Citeste si:

Ieri insa britanicii au avut de trecut, din nou, peste panica generata de alertele de securitate. Prima a fost declansata la aeroportul Luton, la 50 de kilometri nord de Londra. Unul dintre aeroporturile care deservesc capitala britanica, Luton a fost declarat imediat "zona de interdictie aeriana". Nu se stie daca au fost efectuate evacuari , nefiind obtinuta o confirmare din partea politiei. A doua alerta a aparut la pranz, dupa ce politia britanica a intrerupt circulatia si a evacuat o portiune a Fleet Street, una dintre principalele artere din cartierul de afaceri al Londrei, unde a fost semnalat un pachet suspect, informeaza Rompres. Fortele de ordine au inchis circulatia pe o distanta de 75 de metri pe Fleet Street si au evacuat magazinele si imobilele din zona.

Progrese "semnificative" au fost realizate in ancheta asupra atentatelor de la Londra, a declarat, marti, seful Scotland Yard-ului, Ian Blair, dupa perchezitia unui apartament si sesizarea unei masini ce ar fi putut fi utilizata de unul dintre teroristi la 21 iulie. El a tinut sa sublinieze ca, deocamdata, nu poate fi stabilita o legatura directa intre atentatele de la 7 iulie, soldate cu 56 de morti si 700 de raniti, si cele din 21, care nu au facut victime, chiar daca "sunt foarte similare".

Sute de pakistanezi arestati

Pe de alta parte, sase sute de persoane au fost arestate in ultima saptamana de politia pakistaneza in cursul raidurilor declansate in mediile islamiste in urma atentatelor de la Londra, au anuntat, ieri, surse oficiale. De asemenea, politia si fortele de securitate cauta suspecti in patru provincii, precum si in partea pakistaneza a Kasmirului, provincie disputata cu India. Un numar de 295 dintre cei arestati fac parte din grupari islamiste interzise in ultimii trei ani de presedintele pakistanez Pervez Musharraf. Un inalt responsabil al Ministerului de Interne de la Islamabad a mentionat ca legea antiterorista a Pakistanului permite mentinerea suspectilor in detentie timp de un an fara a fi inculpati.