Italia se pregateste sa preintampine un atac terorist in perioada dintre Jocurile Olimpice de iarna, de la Torino, si alegerile legislative din primavara anului 2006. Potrivit Corriere della Sera, la doar 48 de ore dupa atentatele de la Londra, ministrul italian al Justitiei, Roberto Castelli, a declarat presei: "Stim deja cand ne vor lovi si pe noi: in februarie". Corriere della Sera considera ca afirmatiile ministrului italian sugereaza faptul ca Guvernul italian se afla in posesia unor informatii precise cu privire la perioada de timp in care teroristii ar putea comite atentate si in aceasta tara.

Pe de alta parte, presedintele Comisiei parlamentare pentru serviciile de informatii, Enzo Bianco, a declarat, citat de Mediafax, dupa un discurs rostit in Parlament de ministrul de Interne, Giuseppe Pisanu, ca "perioada critica" pentru Italia ar fi cea "dintre ianuarie si martie 2006, intre Jocurile Olimpice de iarna de la Torino si alegeri". Bianco a subliniat, de asemenea, ca atat majoritatea, cat si opozitia italiana par, in momentul de fata, nepregatite sa gestioneze o asemenea stare de urgenta.

Condamnati pentru terorism

Citeste si:

Doua persoane acuzate ca fac parte dintr-o celula islamista care activeaza in nordul Italiei au fost condamnate, in premiera, pentru terorism international, de catre un tribunal din Brescia. Acestea, originare din Africa de Nord, erau suspectate, alaturi de alti doi islamisti, ca fac parte dintr-o celula terorista regrupata in jurul unei moschei din Cremona, regiunea Lombardia. Mohamed Rafik, un fost imam de nationalitate marocana, arestat la Cremona in octombrie 2003, a fost condamnat la patru ani si opt luni de inchisoare, in timp ce Kamel Hamroui, de origine tunisiana, a fost condamnat la trei ani si patru luni de inchisoare. Cel de-al treilea inculpat, Najib Rouass, a primit o pedeapsa de un an si patru luni de inchisoare pentru un delict minor, iar cel de-al patrulea acuzat, Romdhane Ben Khir, a fost achitat, la cererea procurorilor.

Actiune antiterorista

Politia italiana si carabinierii au declansat, ieri, o vasta operatiune antiterorista, in zonele cu puternice minoritati islamice, perchezitionand circa 200 de locuinte si efectuand numeroase controale. Operatiunea a vizat toate regiunile Italiei, inclusiv Sicilia, dar activitatea fortelor de ordine s-a concentrat indeosebi la Milano, Roma, Torino si Napoli.