In timpul razboiului rece (si cel mondial, dar care nu a fost numerotat), Albert Einstein lansa o formula ce a devenit celebra: "Nu stiu cu ce arme se va lupta in al treilea razboi mondial, dar al patrulea razboi mondial se va purta cu bate si pietre". Nici autorul american John Steinberg nu stie care vor fi armele viitorului razboi planetar, dar crede a sti ca protagonistii vor fi Statele Unite si China, iar miza - petrolul.


Razboaiele pentru petrol nu sunt un lucru nou in istorie, disputa pentru "aurul negru" s-a aflat printre cauzele celor doua carnagii ale secolului abia incheiat. Iar petrolul devine un produs tot mai solicitat si tot mai neindestulator. SUA consuma de aproape trei ori mai mult ca Europa si de sase ori mai mult decat este media mondiala. Un consumator vorace a devenit China, a carei economie creste ca bambusul de repede, cum se spune: in medie cu 9 la suta pe an, de un sfert de secol. Mai putin se stie ca tara cea mai populata a lumii este si cel de-al doilea mare consumator mondial de energie. Si primul consumator mondial de otel, carbune si ciment. Iar Volkswagen vinde mai multe masini in China decat in Germania.

Oricat ar parea de surprinzatoare aceste date, ele au precedente istorice. Cotidianul britanic "The Economist" observa recent: "China a fost statul cu cea mai mare economie in intervalul de timp cel mai lung din istoria inregistrata a lumii. Pana in secolul al XV-lea, China a avut cel mai ridicat venit pe locuitor si a fost liderul tehnologic al lumii". Cand "China se va trezi" (dupa expresia omului politic francez Alain Peyrefitte), "isi va recapata oare suprematia de odinioara? Oricum, aceasta suprematie presupune si mult petrol. Dar si superputerea americana se intemeiaza pe petrol. Economia, politica externa, viitorul intern si panza de visuri despre un nou secol de hegemonie al Americii sunt toate intemeiate pe petrolul ieftin". Piesele pe esichier par, asadar, aranjate.