Anuntul eliberarii ziaristei Florence Aubenas si a ghidului sau, Hussein Hanoun, a suscitat imediat reactii de bucurie si usurare in Franta, atat in randul familiei jurnalistei si al prietenilor si confratilor ei, precum si in lumea politica si religioasa. Seful statului francez, Jacques Chirac, le-a multumit oficialilor civili si militari pentru munca periculoasa si dificila pe care au depus-o pentru eliberarea jurnalistei Florence Aubenas. "La sfarsitul unei lungi, dureroase captivitati de 157 de zile, care a fost impartasita de intreg poporul francez, cei doi se vor intoarce, in sfarsit, la familiile lor si la cei dragi si vreau sa le vorbesc despre bucuria noastra", a declarat presedintele Chirac. El nu a furnizat insa detalii in privinta conditiilor in care a avut loc eliberarea.

Chirac a salutat, de asemenea, "extraordinara mobilizare din Franta si din strainatate". La randul sau, premierul Dominique de Villepin si-a exprimat "enorma bucurie" pentru eliberarea jurnalistei de la "Liberation" si a ghidului ei irakian, Hussein Hanoun al-Saadi. Presedintele Consiliului Francez pentru Cultul Musulman (CFCM), Dalil Boubakeur, a declarat: "Pentru intreaga comunitate musulmana este un motiv de usurare sa vedem ca aceste doua victime revin la familiile si prietenii lor si la modul lor de viata normal". "Am lacrimi in ochi. Este fantastic ce s-a intamplat acolo si am asteptat extrem de mult acest moment. Stiam ca lucrurile evolueaza, insa ne-am temut mereu de un eventual esec. Suntem bucurosi (...). Ma gandesc la Florence si vreau sa o imbratisez", a declarat, la randul sau, secretarul general al organizatiei Reporters sans Frontieres, Robert Menard.

Fosta ostatica italiana Giuliana Sgrena, ziarista la publicatia "Il Manifesto", s-a ararat foarte bucuroasa la aflarea vestii ca Aubenas si ghidul ei au fost eliberati, mai ales ca acest lucru s-a intamplat cam in acelasi timp si cu eliberarea ostaticei italiene detinute in Afganistan, Clementina Cantoni. Ceilalti doi jurnalisi francezi care au trecut si ei prin experiente asemanatoare, Christian Chesnot si Georges Malbrunot, si-au expimat si ei bucuria, mentionand ca este dificil sa explici in ce a constat operatiunile serviciilor secrete si ale diplomatilor pentru eliberarea acestora, dar ca este important ca pe perioada detentiei sa nu-ti pierzi speranta.