"Invit toate natiunile si organizatiile care se afla la aceasta masa sa aduca o contributie financiara la acest fond, pentru sustinerea armatei afgane", a spus el, la conferinta internationala pentru Afganistan, de la Haga.
El a evaluat la doua miliarde de dolari pe an costul formarii politiei si armatei afgane, potrivit unui interviu pentru Financial Times. Responsabilul a spus ca se bazeaza pe tari ca Japonia si Arabia Saudita, neimplicate militar, dar care dispun de solide resurse financiare, informeaza NewsIn.
In deschiderea conferintei, presedintele afgan Hamid Karzai, le-a cerut donatorilor sa sustina acest fond administrat de NATO. "Este necesar ca armatei afgane sa i se asigure mijloacele necesare pentru a asigura securitatea. Un plan de investitii in fortele de securitate afgane este o necesitate urgenta", a subliniat el.
Secretarul de stat american, Hillary Clinton, a confirmat ca obiectivul este ca efectivele armatei afgane sa ajunga la 134.000 de oameni in 2011, fata de mai putin de 80.000 in prezent.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Familia Regală Britanică traversează o perioadă dificilă. Planurile pentru...
Sursa: kudika.ro
-
A scăzut încrederea în economie
Sursa: futurebanking.ro
-
Cât poți negocia prețul unui apartament în marile orașe. În ce orașe...
Sursa: wall-street.ro