Autoritatile incearca sa stabileasca volumul de carne de porc ce provine din Irlanda si care se afla pe piata germana, a spus un purtator de cuvant al Ministerului pentru protectia consumatorilor.

Germania, mare consumator de produse din carne de porc, importa mai ales din Olanda si Danemarca.
Guvernul irlandez a ordonat sambata industriei alimentare sa retraga de la vanzare toate produsele pe baza de carne de porc fabricate intern, din cauza unei contaminari cu o dioxina ce poate cauza cancerul, relateaza Reuters si AFP.

"Acest ordin ii priveste pe cei care vand cu amanuntul, pe cei din industria turismului si restaurantelor si sectorul irlandez de procesare a carnii de porc", a precizat Guvernul intr-un comunicat.

Dioxinele sunt toxine ce se pot forma in timpul procesului de combustie si pot fi prezente in reziduurile industriale, potrivit Guvernului.

"Datele preliminare arata ca problema de contaminare a inceput probabil in septembrie 2008", a mai anuntat Executivul de la Dublin.

Irlanda numara circa 1,5 milioane de porci in iunie. Aceasta tara a exportat carne de porc in valoare de 368 de milioane de euro in 2007, iar jumatate din ea a ajuns in Marea Britanie, potrivit datelor oficiale. Ministerul Agriculturii a anuntat ca ar putea fi cu siguranta vizate si "cateva tari europene".

Citeste si:

Rezultatele analizelor de laborator efectuate asupra esantioanelor de hrana animala si grasime de porc au confirmat sambata prezenta dioxinei, nivelul toxinelor fiind de 80 pana la 200 de ori mai mare decat limitele de siguranta.

Asociatia Fermierilor Irlandezi a anuntat ca unele dintre fermele afectate au fost izolate, iar retragerea produselor de la comercializare este o masura de precautie, marea majoritate a produselor de pe piata fiind sigure. Produsele din carne proaspata din fermele neafectate vor reveni pe piata in curand, a dat asigurari presedintele asociatiei. "Carne de porc absolut sigura va fi de vinzare pentru consumatori cred ca de la mijlocul saptamanii viitoare", a spus Padraig Walshe la postul public RTE.

Contaminarea ar proveni de la o preparare alimentara si a fost depistata la sfarsitul lunii noiembrie gratie unor teste de rutina, potrivit AFP. Autoritatile au recomandat publicului sa nu consume, din precautie, carne de porc irlandeza sau sunca. Noi analize urmeaza sa stabileasca amploarea contaminarii.

Dioxinele mai sunt numite si poluanti organici persistenti (POP) si ar putea proveni in urma unor evenimente naturale precum incendiile de padure, insa majoritatea sunt subproduse ale procedurilor industriale. Sunt prezente in incineratoare de deseuri, topitorii, in metalurgie, fabricarea erbicidelor si pesticidelor.

Expunerea la doze foarte ridicate de dioxina a fost asociata cu riscul crescut de cancer. Or, dozele regulamentare fixate de Uniunea Europeana, a caror depasire necesita oprirea de la comercializare si consum, sunt foarte mici, prezentand riscuri minime pentru sanatate, spun specialistii din domeniul securitatii alimentare.

Masura anuntata sambata de Irlanda, care intervine in plina criza financiara mondiala, va lovi dur industria carnii de porc din aceasta tara, un sector in care lucreaza circa 5.000 de persoane. Sunca si carnatii figureaza la micul dejun in cazul majoritatii irlandezilor, in timp ce jambonul este mancarea traditionala in zilele Craciunului.