"Ceea ce Malcom X spunea despre sclavii care muncesc in casa ti se aplica tie si oamenilor ca tine", a spus Zawahiri, mentionandu-i pe fostul secretar de stat Colin Powell si succesoarea sa Condoleezza Rice. "Voi sunteti opusul negrilor americani onorabili ca Malcom X", adauga Zawahiri, potrivit NewsIn.

In mesajul adresat musulmanilor din toata lumea, Zawahiri il avertizeaza pe Obama ca planurile pentru sustinerea trupelor militare in Afghanistan vor esua.

"Ceea ce ati anuntat (...), ca veti retrage soldatii (americani) din Irak pentru a-i trimite in Afganistan este o politica destinata esecului",
a declarat adjunctul egiptean al lui Osama ben Laden.

In discursul sustinut pe 4 noiembrie, presedintele american reiterase angajamentul sau pentru a comuta mai multe trupe americane in Afghanistan. "Eradicarea Al-Qaeda, o data pentru totdeauna, este o prioritate iar capturarea sau uciderea lui Osama Bin Laden este critica pentru securitatea SUA", a declarat Obama.

Zawahiri l-a criticat de asemenea pe Obama, al carui tata este musulman, pentru abandonarea radacinilor islamice.

Citeste si:

“Te-ai nascut din tata musulman, dar ai ales sa te dai de partea dusmanilor”, a declarat Zawahiri, citat de BBC.

Potrivit NewsIn, acesta a mai adaugat ca musulmanii din lumea "au primit cu amaraciune" promisiunea sa de a sprijini Israelul.

"America, cruciatul criminal si expansiv, continua sa fie cea care a fost dintotdeauna, asa ca trebuie sa continuam sa ii facem rau, pentru a-si veni in fire", a spus Zawahiri.

"Proiectul sau criminal si expansionist pe pamanturile noastre nu a fost neutralizat decat prin sacrificiile fiilor vostri, mujahedinii", continua mesajul.