Sistemul stabilit de administratia Bush pentru a inchide si judeca suspectii de terorism a fost din nou pus sub semnul intrebarii marti, insa inchiderea centrului de la Gunatanamo va depinde de viitorul presedinte american, a declarat Casa Alba, citata de AFP

Iar acest lucru nu se va face "pocnind din degete", a avertizat purtatorul de cuvant al presedintelui George W. Bush, Dana Perino. In aceeasi zi, centrul de la Guantanamo, infiintat dupa atentatele de la 11 septembrie 2000, a primit o noua lovitura, prin respingerea acuzatiilor formulate impotriva a cinci prizonieri ai centrului, devenit, potrivit criticilor, unul dintre simbolurile abuzurilor "razboiului impotriva terorismului". Acuzatii riscau pedeapsa cu inchisoare pe viata.

Pentagonul nu a explicat aceasta decizie, multumindu-se sa lase usa deschisa unor noi acuzatii. Totusi, aceasta decizie vine la putin timp de la demisia procurorului insarcinat cu acest dosar, colonelul Darrel Vandeveld. Acesta a demisionat motivand ca armata ascundea de aparare elemente care dezvinovateau acuzatii.

Aceste acuzatii s-au adaugat numeroaselor critici aduse centrului, in care prizonierii sunt inchisi ani de zile fara a se formula acuzatii impotriva lor, inainte de a fi, in cazurile fericite, judecati de tribunale militare, sistem care, potrivit detractorilor, este departe de principiile istorice ale justitiei americane.

Clive Stafford Smith, avocat al unuia dintre cei cinci prizonieri, a declarat ca renuntarea la acuzatiile formulate impotriva clientului sau, Binyam Mohamed, este intr-un fel o victorie, dar mai ales "aceeasi farsa care este Guantanamo", pentru ca armata americana a spus ca il va inculpa din nou pe clientul sau, dupa ce vor fi remediate carentele criticate de Vandeveld.

Potrivit mai multor avocati, administratia americana va incerca sa evite furnizarea de documente care ar dovedi faptul ca prizonierii au fost supusi unor proceduri de interogare dure.

Centrul de la Guantanamo si judecarea prizonierilor de catre tribunale exceptionale ramane o chestiune dificila pentru o administratie care a primit critici de la Curtea Suprema americana si din partea comunitatii internationale.

Cei doi candidati la presedintia americana, republicanul John McCain si democratul Barack Obama, au cerut inchiderea centrului de la Guantanamo, exprimandu-si intentia de a reface imaginea Statelor Unite pe plan extern.

Bush incearca de ceva timp sa inchida Guantanamo, a spus purtatoarea lui de cuvant, insa "este un proces foarte complex si dificil". "De mult timp spunem ca nu va fi inchis inainte de incheierea mandatului presedintelui Bush", a spus Perino, precizand ca, in prezent, 272 de prizonieri se afla la Guantanamo. Perino a mai declarat ca este convinsa de faptul ca succesorul lui Bush in functie "isi va da seama ca aceasta chestiune este foarte complicata".

Dana Perino a invocat dificultatile declansate de decizia Curtii Supreme de a le recunoaste prizonierilor de la Guantanamo dreptul de a contesta detentia lor in fata unor tribunale civile. Ea a vorbit si despre dificultatea de a trimite prizonierii in tara lor de origine sau intr-un stat tert. De la deschiderea centrului in 2002, un singur proces s-a incheiat la Guantanamo.

Secretarul american al apararii, Robert Gates, a declarat marti ca "nu exista nicio sansa ca in Congres sa se legifereze" in plin an electoral si a spus ca inchiderea Guantanamo va necesita o actiune legislativa a Congresului.

"Pentru a inchide Guantanamo, va fi necesara o lege, pentru a se asigura, de exemplu, ca nici o persoana care iese de la Guantanamo sa nu aiba dreptul de a emigra in Statele Unite", a subliniat Gates, care se pronunta de mult timp in favoarea inchiderii centrului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.