Secolul XX este unul al marilor descoperiri stiintifice, fie ca vorbim de fizica, chimie sau stiinte medicale. Este epoca in care fizica atomica este fundamentata ca stiinta, apar idei revolutionare asupra relativitatii, se descopera noi galaxii si noi medicamente, se construieste microprocesorul, iar genetica ia amploare, arata NewsIn, intr-o retrospectiva a marilor descoperi recompensate cu Premiul Nobel.

Teorii de Nobel: relativitatea, explozia atomica si tranzistorul

In 1895, Röntgen descopera razele X, in jurul carora se vor articula preocuparile stiintifice ale primului sfert al secolului XX. Numeroase teorii asupra lumii au aparut de-a lungul istoriei, dar nici una dintre ele nu a fost la fel de seducatoare ca cea a inceputului de secol XX, a fizicianului german Albert Einstein. In 1917, acesta formuleaza teoria relativitatii generale, primind distinctia Nobel patru ani mai tarziu. In 1913, Niels Henrik David Bohr vorbeste despre primul model de natura cuantica a atomului, primind Nobelul in 1922.

A doua jumatate a secolului XX este dedicata fizicii nucleare. Fisiunea nucleara este descoperita de O. Hahn (premiul Nobel pentru chimie, 1944) si F. Strassmann in 1938, dar va lua amploare abia in cel de-al doilea razboi mondial, odata cu proiectul Manhattan (1945) si exploziile nucleare de la Hiroshima si Nagasaki. Dupa prima explozie nucleara, fizicienii au inceput sa caute metode de domesticire a acestei surse de energie.

William Bradford Shockley, John Bardeen Walter si Houser Brattain se intalnesc in laboratoarele Bel Telephone. Ajutati de modelele fizicii cuantice, cei trei reusesc sa creeze in 1947 un nou dispozitiv, pe care ei il numesc persistor (ca amintire a eforturilor persistente pe care le-au facut), pentru care primesc Nobelul in 1956. Fusese descoperit tranzistorul. In urma acestor descoperiri, Bardeen continua studiul asupre supraconductorilor si ia un al doilea Nobel, in 1972. Descoperirea tranzistorului a revolutionat lumea moderna, inlocuind triodele utilizate pana atunci.

Epoca si bolile ei: Nobel pentru tratament

Inca de cand a fost instituit, premiul Nobel a recompensat in medicina efortul de a intelege trupul omului si de a combate maladiile severe. De altfel, scopul lui Alfred Nobel a fost nu acela de a oferi o recunoastere academica savantilor – rolul acesta il detin comunitatile de cercetare-, ci acela de a sprijini financiar studiile revolutionare pentru umanitate. Primul laureat al Nobelului in stiintele medicale a fost cel care a reusit sa inteleaga cum poate un organism sa creeze propriul antidot pentru boli severe si incurabile la acel moment: difteria si tetanosul. Cecrcetarile lui Emil Adolf von Behring au pus bazele imunologiei bolilor bacteriale, continuand munca lui Pasteur, Koch si Ehrilich. In 1890, Behring si S. Kitasato si-au publicat descoperirea ca injectarea unor doze graduale de culturi sterilizate de bacili de difterie si tetanos determina animalele sa produca, in sangele lor, substante care neutralizeaza toxinele pe care bacilii le produc (antitoxine).

Un an mai tarziu, Nobelul este decernat pentru efortul de a combate o alta boala a inceputului de secol, malaria. Preocuparea majora a lui Ronald Ross, medic si poet, era cea a prevenirii malariei in diverse zone ale lumii: Africa de Vest, zona Canalului Suez, Grecia, Cipru si cele afectate de primul razboi mondial.

Citeste si:

In 1904, Nobelul ajunge la un adevarat deschizator de drumuri in fiziologia medicala, rusul Ivan Petrovich Pavlov. Dupa ce a cochetat cu teologia, Pavlov conduce, din 1890, Departamentul de Psihologie al Institutului de Medicina Experimentala. Canadienilor Frederick Grant Banting si John James Richard Macleod li se recunoaste de catre Comitetul Nobel, in 1923, meritul de a fi izolat insulina, descoperind tratamentul diabetului zaharat.

Jumatatea secolului XX este marcata de o mare descoperire a medicinei: antibioticele. Comitetul Nobel nu a putut ignora un cercetator ca Selman Abraham Waksman (premiul Nobel, 1952), inventatorul mai multor antibiotice, actinomicina (1940), neomicina (1946), streptomicina (1943), neomicina (1948), dintre care ultimele doua fiind folosite in tratarea numeroaselor infectii.

Preocuparile savantilor din medicina s-au orientat treptat catre noi ramuri, imunologia si genetica, in incercarea de a gasi leac bolilor cauzate de deficientele sistemului imunitar (cancer, HIV). In 1972, Gerald M. Edelman si Rodney R. Porter primesc Nobelul in medicina, pentru meritul de a fi teoretizat structura anticorpilor, iar in 1974, un grup de trei medici, printe care si unul de origine romana, primesc distinctia Nobel: Albert Claude, Christian de Duve (Belgia) si George E. Palade (roman prin nastere, cercetator in SUA), dupa ani de cercetari asupra organizarii celulelor.

Toate aceste studii de laborator au facut ca Joseph E. Murray si E. Donnall Thomas (Nobel 1990) sa descopere un tratament innovator: transplantul de celule.

In 2006, premiul Nobel pentru medicina si psihologie a fost atribuit americanilor Andrew Z. Fire si Craig C. Mello pentru descoperirea "unui mecanism fundamental pentru controlul fluxului de informatii genetice". Cei doi cercetatori au descoperit un mecanism numit "interferenta ARN", care poate bloca anumite gene, lucru care poate ajuta la descoperirea unor noi terapii.

Premiile Nobel se acorda din 1901, pentru fizica, chimie, psihologie sau medicina, literatura si pace. Luni, 6 octombrie, Academia Suedeza va anunta laureatul Nobel pentru medicina. Anul trecut, Nobelul pentru chimie a fost decernat germanului Gerhard Ertl, Fritz-Haber-Institut der Max-Planck-Gesellschaft din Berlin, pentru studiile sale privind procesele chimice ale suprafetelor solide, iar cel pentru fizica francezului Albert Fert si germanului Peter Grünberg. Nobelul penrtu medicina i-a revenit lui Oliver Smithies, University of North Carolina at Chapel Hill, Sir Martin J. Evans, Cardiff University si Mario R. Capecchi, University of Utah Salt Lake City, pentru descoperirea principiilor derivate din experimentul introducerii unor gene modificate la soareci, folosind celule stem embrionare.