Palin, guvernatoare de Alaska, s-a pregatit timp de trei zile cu strategii partidului la ferma lui John McCain din Arizona. La randul sau, senatorul de Delaware Joe Biden s-a pregatit pentru dezbatere cu o femeie, Jennifer Granholm, guvernatoarea democrata de Michigan.

O singura dezbatere televizata este prevazuta pentru candidatii la vicepresedintie, inainte de alegerile din 4 noiembrie, iar aceasta este foarte asteptata. Joe Biden este un politician cu experienta, dar are tendinta sa faca gafe. Sarah Palin este nou-venita pe scena politica nationala, cu numeroase lacune, in special de politica externa. Totusi, adversarii sai din Alaska spun ca nu trebuie subestimata. Principalele puncte forte ale lui Palin sunt limbajul direct si simplu, la indemana alegatorului, faptul ca se simte bine in fata camerelor de filmat si este o persoana combativa.

In timpul campaniei pentru postul de guvernator de Alaska, Palin "a reusit sa-si surprinda adversarii, ca Mohammed Ali, dansand in ringul" de box, povesteste o jurnalista din Anchorage, cel mai mare oras din Alaska.

Citeste si:

Palin si-a facut o intrare rasunatoare pe scena politica nationala in urma cu doar o luna, cand John McCain a anuntat ca a ales-o pe aceasta necunoscuta pentru a candida alaturi de el la Casa Alba. Palin este ultraconservatoare, are 44 de ani si este mama a cinci copii, adversara vehementa a avortului si pasionata de armele de foc.

Intre timp, lipsa ei de experienta si cateva interviuri dure au contribuit la scaderea sa in sondaje. Ea nu a reusit nici sa atraga femeiele democrate care o sustinusera pe Hillary Clinton.

Descrierea mai mult decat confuza pe care a dat-o planului de salvare a bancilor a contribuit la zdruncinarea increderii publicului in capacitatea ei de a fi presedinte, o chestiune sensibila din cauza varstei lui McCain, 72 de ani.