Fosta purtatoare de cuvant a Tribunalului Penal Internationalal (TPI) pentru fosta Iugoslavie Florence Hartmann va comparea in fata instantei, fiind acuzata ca a divulgat informatii confidentiale despre procesul lui Slobodan Milosevici, a anuntat miercuri tribunalul de la Haga, relateaza NewsIn

"Florence Hartmann este acuzata ca a publicat in 2007 si 2008 texte care dezvaluie informatii legate de decizii confidentiale ale camerei de apel" referitoare la Slobodan Milosevici, fostul presedinte iugoslav care a murit in martie 2006 inainte de sfarsitul procesului sau, precizeaza TPI.

Instanta "ordona judecarea lui Florence Hartmann pentru divulgarea cu buna stiinta a unor informatii, cu incalcarea unui ordin al instantei", adauga TPI, care a retinut doua capete de acuzare impotriva lui Hartmann.

Fosta purtatoare de cuvant nu a putut fi contactata miercuri dupa-amiaza pentru a comenta acuzatiile care i se aduc. Ea este convocata pentru o prima aparitie in fata TPI in 15 septembrie.

Fosta jurnalista la cotidianul Le Monde, care relatase despre razboaiele din Balcani in anii '90, Hartamann, de nationalitate franceza, a fost consilier pentru Balcani si purtator de cuvant al fostului procuror TPI Carla Del Ponte in perioada 2000-2006.

Dupa ce a parasit TPI, ea a publicat in 2007 o carte intitulata "Pace si pedeapsa, razboaiele secrete ale politicii si justitiei internationale" si a scris mai multe articole despre instanta la Haga in revista franceza Paris-Match.

Trei pagini din cartea ei dezvaluie informatii despre deciziile curtii de apel din 20 septembrie 2005 si 6 aprilie 2006, incluzand continutul si efectul vizat de aceste decizii, ca si o referire specifica la natura confidentiala a acestor decizii, potrivit ordinului emis de TPI.

Potrivit statutului TPI, faptele de care este acuzata Hartmann sunt pasibile de cel mult sapte ani de inchisoare si/sau o amenda de 100.000 de euro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.