Rusia a folosit bombe cu submunitii in zonele locuite din Georgia, ceea ce a provocat moartea a cel putin 11 persoane, acuza intr-un comunicat organizatia neguvernamentala americana Human Rights Watch (HRW) care activeaza in domeniul apararii drepturilor omului, relateaza NewsIn.

HRW a spus ca a ajuns la aceasta concluzie dupa ce a vorbit cu mai multe victime, medici si militari din Georgia, dar si dupa examinarea unor fotografii ale impactului lasat de astfel de bombe si dupa analizarea unor inregistrari video facute in momentul atacurilor.

Ministerul rus al Apararii nu a fost in masura deocamdata sa comenteze aceste informatii.

Bombele, de tip RBK-250, au fost lansate la 12 august deasupra orasului Ruisi, din regiunea Gori, in apropiere de regiunea separatista Osetia de Sud. Atacul s-au soldat cu trei morti, afirma HRW.

In aceeasi zi, orasul Gori a fost lovit, de asemenea, de mai multe bombe cu submunitii si cel putin opt civili au murit, printre care si jurnalistul olandez Stan Storimans, potrivit HRW. Alte zeci de persoane au fost ranite, printre care si un alt jurnalist israelian, Zadok Yehezkeli.

HRW noteaza ca Rusia nu s-a alaturat Conferintei de la Oslo din februarie 2007, care cere interzicerea armelor cu submunitii si la care au subscris de atunci circa 100 de tari.

Bombele de acest tip nu numai ca ucid si ranesc civilii in momentul in care sunt lansate, insa lasa deseori submunitii neexplodate, care se transforma in adevarate mine, precizeaza HRW.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.