"Prezent" va prezinta in acest numar povestile altor cinci familii care au revendicat terenuri valoroase in Constanta, proprietati ajunse ulterior in posesia unor persoane despre care, de asemenea, se spune ca ar face parte din gruparea primarului Mazare. Schema aplicata in toate cazurile ar fi, potrivit surselor noastre, urmatoarea: persoana care depunea o cerere de revendicare la Primaria Constanta pentru un teren intravilan era vizitata ulterior de un asa-zis agent imobiliar.

Acesta promitea ca o va ajuta sa-si obtina terenul foarte repede, in schimbul cedarii unei parti din teren. Daca accepta, proprietarul isi cistiga foarte repede drepturile si le ceda agentului imobiliar, conform intelegerii. De aici incolo au inceput adevaratele afaceri: terenurile respective se multiplicau, isi inzeceau valoarea si ajungeau sa fie compensate cu mii, zeci de mii de metri patrati, in puncte cheie, precum statiunea Mamaia, faleza orasului, parcuri, domenii publice.

Investigatiile noastre au scos la iveala cinci familii care ar fi facut cerere de retrocedare la Primaria Constanta si care ar fi consimtit sa intre in aceasta morisca imobiliara. Chiar daca aceste presupuneri nu au fost confirmate de proprietarii implicati, evolutia ulterioara a cererilor de revendicare depuse de acestia ne face sa credem ca lucrurile s-au desfasurat intocmai dupa schema descrisa mai sus. Cele cinci familii despre care vorbim sint Gardef, Cocaneanu, Lese, Nesloveanu si Stefanescu.

TEREN IN MAMAIA, DE PATRU ORI MAI IEFTIN DECIT UNUL LA PERIFERIA ORASULUI

Familia Elenei Stefanescu din Constanta a avut inainte de 1947 un teren situat undeva intre kilometrii 4 si 5 (periferia orasului). In anii de dupa revolutie, membrii acestei familii au facut cerere de revendicare la Primaria Constanta pentru a-si recistiga proprietatile. Ca peste tot in Romania, lucrurile s-au miscat greu in aceasta privinta. In 2002 insa, Comisia locala de aplicare a Legii 10/2001 a dat cistig de cauza familiei Stefanescu.

Mai intii, comisia a apelat la niste evaluatori care au ajuns la concluzia ca terenul revendicat, undeva, la marginea Constantei, valoreaza 80 de euro metrul patrat. Apoi, aceeasi comisie a ajuns la concluzia ca terenul nu poate fi retrocedat in natura - loc pe loc - si ca trebuie sa aiba loc o compensatie. Urmarea: familia Stefanescu a primit in schimb un teren in Mamaia, exact pe locul pe care se afla acum parcul de distractii Aqualand. Aceeasi evaluatori tocmiti de primarie s-au pus din nou pe treaba si, in final, au ajuns la concluzia ca pretul metrului patrat din zona Aqualand Mamaia este de doar 20 de euro.

Verdict in baza caruia comisia locala a hotarit ca mostenitorii Stefanescu merita o suprafata de patru ori mai mare decit cea solicitata, adica fix 141.920 metri patrati. Diferenta evidenta de valoare dintre cele doua terenuri a dat nastere unei suspiciuni cit se poate de legitime. De ce ar fi facut Comisia locala de aplicare a Legii 10 un asemenea serviciu unei familii obisnuite din Constanta? Se pare ca acest serviciu nu a fost facut, de fapt, familiei Stefanescu. Terenul in discutie a fost vindut imediat firmei "Aqualand" SA (cea care a ridicat parcul de distratii cu acelasi nume si care, la data respectiva, avea printre actionari si societatea "Pomacost" SA, in spatele careia se spune ca s-ar fi aflat la vremea respectiva primarul Radu Mazare).

Intre timp, actionariatul de la "Aqualand" s-a schimbat si o gasim aici pe Sorina Gina Moscu Hortolomei, o alta persoana al carui nume este legat de afacerile lui Radu Mazare. Am incercat sa vorbim telefonic cu cineva din familia Stefanescu, pentru a afla in ce conditii au vindut terenul firmei "Aqualand". "Nu vorbesc cu ziaristii!", a fost raspunsul pe care l-am primit de la cineva care s-a recomandat Elena Stefanescu.

TRANZACTII INCREDIBILE

O situatie similara s-a intimplat si in cazul terenului situat tot in Mamaia, vizavi de Aqualand. Acest teren - retrocedat, tot prin compensare, dupa schema de mai sus, familiilor Nesloveanu, Cocaneanu si Lese - a fost expertizat de aceeasi evaluatori ai comisiei locale la 9 euro metrul patrat. Si acest teren, imediat dupa ce primarul Radu Mazare si-a pus semnatura pe actul de retrocedare/improprietarire, a fost vindut firmei "Nisipuri" SA, intre actionarii careia se regaseste Mihai Mazare, fratele edilului de Constanta.

Poate cel mai interesant caz este cel al familiei Gardef. Membrii acestei familii au fost mai intii refuzati de functionarii Primariei Constanta, pe motiv ca proprietatea revendicata in natura nu poate fi retrocedata, fiind deja concesionata firmei "Holland Development Group" SA. In primavara lui 2004, reprezentantii acestei societati i-au propus Corneliei Gardef sa-i cumpere drepturile litigioase (acest tip de tranzactie inseamna de fapt o vinzare- cumparare de drepturi, cum ar fi dreptul de proprietate, inainte ca acestea sa fie obtinute) pentru terenuri.

Cornelia Gardef a acceptat tirgul si a vindut dreptul de proprietate asupra unei suprafete de 60.000 metri patrati firmei "Holland". Imediat, comisia locala a aprobat rezolvarea cererii de revendicare prin echivalent valoric, atribuind firmei "Holland Development Group" SA suprafata de 197.000 metri patrati in puncte-cheie din Constanta. Unul dintre loturile generos acordate firmei amintite este amplasat exact in Parcul Tabacariei. De altfel, "Holland" a vindut mai departe terenul unei alte firme, care va ridica un mall pe acest amplasament.

Citeste si:

COMISIE CU NABADAI

Este lesne de inteles ca cererile de revedicare ale fostilor proprietari au fost, de fapt, pretextul unor oameni anume alesi pentru a pune mina pe terenuri de milioane de euro, situate in puncte-cheie ale orasului Constanta. Este graitor exemplul unuia dintre proprietarii mentionati, care si-a vindut drepturile litigioase pentru 150.000 de euro, pentru ca, ulterior, cumparatorii sa vinda mai departe aceeasi suprafata, cu 3 milioane de euro. Evident, piinea si cutitul in aceste afaceri s-au aflat la membrii comisiei de aplicare a Legii 10.

Cine sint acestia? Cap de lista e primarul Radu Mazare, dar la fel de importanti sint fostul consilier local si actualul presedinte al Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, precum si citiva functionari ai Primariei precum Ramona Dospinescu, Sorin Strutinschi si Andrei Sozouschi. Afacerile facute de cele cinci familii ar putea fi considerate fericite, chiar daca in spatele lor s-au dat adevarate tunuri imobiliare. Asta pentru ca proprietarii implicati s-au ales totusi cu ceva de pe urma terenurilor detinute. Pentru ceilalti constanteni aflati in situatii similare, Primaria nu a fost deloc darnica.

Elena Stefanescu (coincidenta de nume cu familia care si-a vindut terenul firmei "Aqualand") spune ca inainte de 1947 a avut 5 hectare de teren in intravilanul orasului, linga Institutul de Marina. In ciuda demersurilor, nu a reusit sa primeasca nici macar un metru patrat in locul respectiv sau altundeva intr-o zona mai buna. "Nu am avut pile la Primarie si va spun ce-am primit: patru hectare si jumatate in comuna Cumpana si 5.000 de metri patrati pe sosea, la iesirea din Constanta spre Murfatlar. De fapt, nici nu mi-am facut iluzii ca primesc ceva in oras. Toata lumea stie cum merg lucrurile in Constanta", ne-a spus femeia. In situatia ei sint multi alti constanteni, ignorati de comisia Mazare.

Terenurile evaluate de municipalitate mult sub pretul pietei

>> Preturile terenurilor - asa cum au fost ele stabilite de reprezentantii municipalitatii din Constanta - sint mult sub pretul pietei imobiliare din acest oras. Acest lucru poate fi constatat usor, discutind cu agentii imobiliari constanteni.

Astfel, un teren pe bulevardul Mamaia, foarte aproape de Parcul Tabacariei, acolo unde se va ridica viitorul Mall din oras - costa undeva la 350 de euro, metrul patrat. In statiunea Mamaia, am gasit terenuri cu preturi cuprinse intre 300 si 500 de euro, adica de 10-15 ori mai mari decit cele stabilite de Comisia de aplicare a legii 10/2001. Iata citeva exemple: un teren linga Hotelul Dorna costa, potrivit Agentiei Imobiliare Ambient Intermed, 400 de euro metrul patrat, un altul linga Satul de vacanta, 280 de euro metrul patrat.
Intr-o zona mai periferica a orasului, la iesirea din Constanta spre Hirsova, am gasit un teren care costa 180 de euro metrul patrat. Din aceasta comparatie rezulta foarte clar ce tunuri imobiliare au dat oamenii de afaceri care au preluat terenurile revendicate de fostii proprietari.

Cazul Movila a adus celebritatea asa-numitului "Grup Mazare"

Primarul Radu Mazare si ceilalti membri ai Comisiei de aplicare a legii 10/2001 sint implicati intr-o alta afacere imobiliara rasunatoare, care este cercetata de Departamentul National Anticoruptie. Este vorba despre celebrul de acum caz "Movila". La inceputul secolului XX, aceasta familie detinea mii de hectare intre Mangalia si Constanta. Numai in intravilanul orasului Constanta, Movilestii ar fi detinut 1.200 de hectare, cam un sfert din suprafata orasului.

Ultima descendenta a familiei cu drept de mostenire, Yvonne Aline Buzescu Movila, a incheiat si ea un act prin care-si ceda drepturile litigioase asupra imobilelor detinute in Constanta unui om de afaceri din Eforie, Georgica Giurgiucanu.

La putina vreme dupa ce femeia a murit, Giurgiucanu a obtinut de la autoritatile constantene in frunte cu primarul Mazare, unele dintre cele mai profitabile terenuri din Constanta si Mamaia. Giurgiucanu a cedat o parte din drepturile sale unor oameni de afacere apropiati lui Mazare: Dragos Savulescu, avocat si fost actionar la Dinamo, Cristi Borcea, fost actionar la Dinamo, Valentin Ionescu - fost partener de afaceri cu Mazare la inceputul anilor 1990.

Departamentul National Anticoruptie cerceteaza in acest moment corectitudinea actelor incheiate intre ba-trina si cei care i-au preluat averea si mai ales modul in care primarul Mazare a ales sa solutioneze cererile de revendicare depuse de acestia. Trebuie sa mai spunem ca exista inca suspiciunea ca batrina Movila nu ar fi fost pe deplin constienta de faptul ca prin actele respective si-ar fi cedat gratuit averea unor necunoscuti.