Serviciul de telefonie a incercat amplasarea unei antene intr-o fosta cetate dacica. N-a dat drumul semnalului, dar aproape a scos din istorie o urma de civilizatie.

Totul a inceput in Vinerea Mare, taman "cind lumea se pregatea de Paste si ar fi putut trece cu vederea planul companiei de telefonie", dupa cum sustine Viorica Crisan, responsabila santierului arheologic de la Jigodin din judetul Covasna.

Cosmote, prin subcontractantul sau, Diekat, s-a bagat cu un buldozer si un excavator pina in mijlocul cetatii dacice, sit aflat pe primul loc in lista monumentelor istorice covasnene. "Nu au obtinut vreo aprobare, nici de la primarie, nici de la Ministerul Culturii", acuza si Kosza Antal, arheolog in cadrul Directiei de Patrimoniu Harghita.

Citeste si:

Catolic cu semnal mai bun

Kosza a fost cel care a observat abia lunea aceasta munca la care se inhamasera cei de la Diekat. Compania realizase deja un drum de acces de 70 de metri in interiorul cetatii, precum si o sapatura adinca de jumatate de metru pe o suprafata de 15 metri patrati. "Am avut noroc ca nu-s ortodox, ci catolic, si am lucrat in a doua zi de Paste. Poate altfel nu as fi descoperit ce incepusera sa faca", spune Kosza.

In zona din interiorul cetatii in care Diekat a inaintat cu lucrarile nu s-au realizat niciodata cercetari arheologice. "Drumul executat a distrus 'stratul de cultura>>, vestigiile dacice aflindu-se la 30 de centimetri in pamint", adauga arheologul. "Din cetate n-a mai ramas mare lucru, asa ca o putem deja scoate din lista monumentelor", se resemneaza Crisan.