Angajații din domeniul învățământului au anunțat că vor intra în grevă de avertisment începând de miercuri, 19 ianuarie.

Angajații din învățământ intră în grevă

Lucrătorii din domeniul învățământului preuniversitar au decis, potrivit rezultatelor referendumului desfășurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, să pornească o grevă de avertisment. Aceasta va avea loc miercuri, 19 ianuarie, în intervalul orar 11:00-13:00.

Protestul membrilor celor două organizații sindicale, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, este organizat din cauza refuzului guvernanților de a negocia cu reprezentanții federaţiilor din educaţie și de a adopta alte măsuri cu privire la veniturile cadrelor didactice, condițiile de muncă și finanțarea sistemului de educație

Ce revendicări au protestatarii

„1. Acordarea, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic).
2. Alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației.
3. Adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017.
4.Acordarea sporurilor pentru condițiile de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017.
5. Plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă.
6. Suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune”
, sunt revendicările sinsicaliștilor din învățământ.

Membrii de sindicat au pichetat joi Palatul Victoria și sediile PSD și PNL


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 Ianuarie 2022 - 04 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.