O moarte misterioasă a cutremurat localnicii din comuna Țintești, din județul Buzău. Un tânăr de 31 de ani a fost găsit mort în fântâna din curtea casei. Tatăl acestuia a fost cel care a dat alarma. El susține că fiul său consumase alcool și totul a fost un accident.
Moarte misterioasă la Buzău. Un tânăr de 31 de ani, găsit fără suflare în fântâna casei
„Florin a venit băut din sat, a fost la meci. De la meci a fost prin sat, cred. A venit şi a stat pe patul ăla de fier. Zic eu, după mintea mea, că a vrut să se aşeze şi a căzut direct în fântână. A venit capacul după el”, spune Nicolae Spirache, tatăl victimei.
Prietenii lui Florin, care l-au văzut cu puțin timp înainte de tragedie, susțin că acesta nu era beat. Tinerii mărturisesc faptul că amicul lor nu avea niciun motiv să își pună capăt zilelor.
„M-am întâlnit cu el pe la ora 14.10 şi nu era beat. În 50 de minute se îmbăta rău aşa? Nu cred că avea vreun motiv să se sinucidă”, spune un prieten, conform Adevărul.
Criminaliștii buzoieni trebuie acum să stabilească dacă decesul tânărului a fost accidental sau este vorba despre crimă. Audierile în acest caz au început, iar primii interogați sunt membrii familiei. Procurorii criminaliști iau în calcul toate variantele și continuă cercetările pentru a elucida misterul asupra morții sale.
Florin muncea la o stâna din Țintești și locuia împreună cu părinții și o soră. Din casa lor se auzeau mereu certuri, spun vecinii. Ba chiar scandalurile deveneau violente, iar tatăl și fiul se amenințau cu furci și topoare.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
A scăzut încrederea în economie
Sursa: futurebanking.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
GALERIE FOTO | Cel mai puternic Porsche din istorie a fost lansat în România....
Sursa: wall-street.ro