Premierul Florin Cîțu a declarat joi că este nevoie de investitori străini la companiile de stat care trebuie reformate și acesta a fost motivul pentru care Guvernul a adoptat proiectul de lege prin care a eliminat interdicția de înstrăinare sub orice formă a acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale.

„Am eliminat acea tâmpenia populistă adoptată de (…) coaliția majoritară socialistă prin care companiile de stat din România nu puteau să mai acceseze capital, pe piața de capital sau investitori, nu mai aveau acces la investitori. De fapt, asta încercau să facă”, a declarat Florin Cîțu.

Premierul a spus că legea, aflată în Parlament, va fi adoptată în curând și că Guvernul dorește să atragă investitori străini pentru ca, împreună, să reformeze economia.

„Avem nevoie de a reforma companiilor de stat, avem nevoie de investitori străini, nu putem să susținem de la buget acest efort de reformă. Vom atrage investitori străini ca împreună să reformăm economia, sunt 30 de ani pe care i-am pierdut, iar eu cred că putem să recuperăm foarte rapid”, a mai spus Cîțu.

Întrebat dacă Guvernul va reduce numărul locurilor în consiliile de administrație ale companiilor de stat, Cîțu a spus că acest lucru se va întâmpla „cu siguranță”.

„Cu siguranță locurile vor fi reduse și ne uităm și la indemnizații. Eu voi propune să fie un maxim 5 membri în consiliile de administrație pentru toate companiile de stat”, a declarat Florin Cîțu.

Guvernul a adoptat, la începutul lunii februarie, un proiect de lege prin care abrogă prevederile art. 1 – 3 Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, „valorificarea acțiunilor netrebuind să fie privită ca un scop în sine, ci ca un proces prin care transferul de proprietate trebuie să se regăseasca în recapitalizare, modernizare, investiții, cu efecte pozitive în ceea ce priveste eficiența economică”,

Legea 173/2020 a fost inițiată și votată de majoritatea PSD din precedentul Parlament și interzicea pentru o perioadă de 2 ani privatizarea sub orice formă a acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale.

Citeste si:
Omicron și aurul. Legătura dintre noua variantă COVID-19 și costul...
Omicron și aurul. Legătura...

Despre autor:


Ultima actualizare: 25 Februarie 2021 - 11 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.