Cand un copil se imbolnaveste sau se simte rau, parintii sunt primii care vor afla de asta si tot ei sunt cei care decid ce actiuni trebuie intreprinse pentru remedierea situatiei. Insa, felul in care parintii procedeaza in privinta tratamentului pentru copiii lor tine foarte mult si de mediul in care ei insisi au crescut. Modul in care oamenii trateaza copiii bolnavi este diferit de la tara la tara si are foarte mult de-a face cu nivelul de dezvoltare sociala si culturala din acea zona.

Conform EC Europa, Romania are o durata de viata cu aproape sase ani mai mica decat media europeana si cele mai mici cheltuieli de sanatate pe cap de locuitor din intreaga Uniune. Cum ar fi si de asteptat, acest lucru nu creeaza un climat propice nici pentru tratarea eficienta a bolilor, nici pentru informarea corecta a parintilor cu privire la metodele potrivite de preventie si tratament pentru copiii lor. Acest lucru, la randul sau, duce la decizii neortodoxe si, de multe ori, gresite in ceea ce priveste tratamentul copiilor lor. Iata care sunt cele mai comune.

Lipsa tratamentului

Exista situatii in care copilul poate fi tratat foarte usor acasa, fara sa fie nevoie de o vizita la un medic, cum ar fi in cazul unei febre sau raceli usoare. Insa asta nu inseamna ca tratamentul pentru raceala poate servi drept panaceu, iar in multe situatii va fi nevoie de indicatiile medicului si uneori chiar de interventii speciale, ca in cazul amigdalitei, care este una dintre cele mai comune afectiuni in randul copiilor si poate aparea in urma unei infectii virale sau bacteriene.

Amigdalita se transmite foarte usor si nu va disparea fara tratament. Inflamarea amigdalelor trebuie tratata cu maxima seriozitate de catre parinti. Asta pentru ca in absenta tratamentului, amigdalita bacteriana poate duce la complicatii precum aparitia febrei reumatice. Tocmai de aceea, odata ce au aparut simptomele bolii, parintii trebuie sa mearga cat mai repede cu copilul la pediatru, care va decide care este cea mai buna cale de urmat.

Tratamentul inadecvat

Ultimii ani au cunoscut o explozie a tratamentelor alternative, cum ar fi medicina germanica sau tratamentele homeopate, a caror eficacitate este pusa tot mai des in discutie de catre doctori. Din nefericire, un numar tot mai mare de oameni adera la aceste tipuri de tratamente si, mai rau, le folosesc si pentru a-si trata copiii pentru diferite afectiuni.

Insa aceste tratamente nu pot fi o solutie in cazul bolilor periculoase, cum ar fi difteria sau hepatita, in cazul carora pot face chiar mai mult rau decat bine. Daca cel mic sufera de o boala severa, singura cale de urmat este vizita la medic, acesta fiind singurul in masura sa ii prescrie micutului un tratament adecvat.

Lipsa preventiei

Din nefericire, una dintre cele mai grave probleme cu care se confrunta Romania in privinta sanatatii copiilor este scaderea dramatica a ratei de vaccinare din ultimii ani. O serie de campanii din ce in ce mai agresive in acest sens au dus la crearea unui sentiment de panica in randul unei parti a populatiei, care a devenit reticenta la practica vaccinarii. Acest lucru a dus la aparitia uneia din cele mai grave epidemii de rujeola din Europa, lucru care, la randul sau a dus la peste 59 de decese in randul copiilor.
Citeste si:
Oana Moșneagu și Vlad Gherman se pregătesc să devină părinși: Vrem...
Oana Moșneagu și Vlad Gherman...

Insa, pericolul reprezentat de lipsa vaccinarii nu se limiteaza doar la aparitia unor epidemii, ci poate cauza chiar revenirea unor boli eradicate, cum este cazul poliomielitei. Mai mult decat atat, daca rata de vaccinare scade sub o anumita proportie din populatie, exista riscul ca virusurile sa sufere mutatii, infectand chiar si persoanele vaccinate. Tocmai de aceea, vaccinarea copiilor este mai importanta decat oricand, aceasta fiind singura cale de preventie a unor boli grave ce pot chiar sa puna viata copiilor in pericol.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.