Social 10 Mai 2016 14:15
Ministerul Educatiei a demarat procedura de analiza a tezelor de doctorat unde au existat sesizari privind suspiciuni de plagiat, cum ar fi in cazurile lui Victor Ponta, Gabriel Oprea si Petre Toba, iar in maximum 45 de zile, acestia ar putea ramane fara titlul de doctor.

Ministerul Educatiei, prin Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), ar putea retrage in 45 de zile incepand de luni, 9 mai, titlul de doctor lui Victor Ponta, Gabriel Oprea, Neculai Ontanu, Bogdan Licu, Loredana Radu, Adela Popescu, Mihai Stanisoara, Dumitru Parvu si Petre Toba.

Purtatorul de cuvant al Ministerului Educatiei, Mirabela Amarandei, a confirmat in exclusivitate pentru MEDIAFAX ca ministrul Educatiei, Adrian Curaj, a solicitat, luni, la CNATDCU initierea demersurilor necesare pentru analiza si solutionarea distincta a cazurilor sesizate in 15 martie la UEFISCDI privind suspiciunile de plagiat in cazul mai multor fosti si actuali demnitari si persoane publice, printre care Victor Ponta, Gabriel Oprea si Petre Toba.

Este vorba de o sesizare facuta de patru cercetatori romani care lucreaza in strainatate, dr. Cristian Dogaru de la University Campus Suffolk din Marea Britanie, dr. Lucian Ancu de la Universitatea din Geneva, Elvetia, profesorul Horia Cornean de la Universitatea Aalborg din Danemarca si profesorul Vladimir Tismaneanu de la Universitatea din Maryland, SUA.

„In egala masura, am trimis universitatilor la care persoanele in cauza si-au sustinut tezele de doctorat sa trimita la CNATDCU copii ale tezelor, pentru analiza in comisiile de specialitate. Totodata, am solicitat, potrivit Regulamentului de organizare si functionare CNATDCU, ca in termenul prevazut, sa se pronunte asupra sesizarilor”, a explicat Amarandei.

Purtatorul de cuvant a mai precizat ca demersul vine la o luna dupa solicitarea indreptata de catre Ministerul Educatiei initiatorilor sesizarii, de a furniza informatii suplimentare, potrivit Regulamentului de organizare al CNATDCU, solicitare care nu a primit raspuns: „In 7 aprilie, au fost solicitate celor trei persoane care au facut sesizarea comuna, o serie de completari, la care nu am primit insa raspuns. In consecinta, am solicitat la CNATDCU demararea procedurii de analiza, pentru fiecare caz in parte”, a mai spus Amarandei.

Citeste si:
Anchetă după incendiul de la Hidrocentrala Porțile de Fier 1. A...
Anchetă după incendiul de la...

In cererea trimisa, luni, la CNATDCU se mentioneaza: „Va rugam sa initiati in cel mai scurt timp posibil toate demersurile necesare pentru analiza si solutionarea distincta a tuturor cazurilor cuprinse in aceasta sesizare. Anexam textul sesizarii insotit, cu ajutorul link-urilor, de alte informatii relevante care pot fi utile analizei dumneavoastra”.

Sesizarea ii vizeaza pe fostul premier Victor Ponta; fostul vicepremier si ministru de Interne, Gabriel Oprea; primarul suspendat al Sectorului 2 din Bucuresti, Neculai Ontanu; prim-adjunct al Procurorului General al Romaniei, Bogdan Licu; avocatul Loredana Radu, fost aparator al lui Victor Ponta, in prezent cercetata pentru coruptie; fosta secretara a lui Gabriel Oprea, Adela Popescu; fostul ministru al Apararii si senator si deputat de Mehedinti, Mihai Stanisoara; fost adjunct al sefului Inspectoratului General al Politiei Romane, chestorul-sef Dumitru Parvu si actualul ministru de Interne, Petre Toba.

Citeste si:
Se modifică structura anului școlar 2024-2025
Se modifică structura anului...

De asemenea, Ministerul Educatiei a solicitat Bibliotecii Nationale, sa puna la dispozitia CNADCU copii ale tezelor de doctorat vizate si, acolo unde acestea nu pot fi furnizate, solicitarea s-a indreptat catre universitati. Este vorba de Universitatea din Bucuresti, Academia Nationala de Informatii „Mihai Viteazul”, Academia de Politie „Al. I Cuza” si la Universitatea Nationala de Aparare „Carol I”, care au primit solicitari in acest sens.
Nu in ultimul rand, ministerul va pune la dispozitia CNATDCU dosarele de sustinere a tezei pentru fiecare persoana in parte.

In paralel cu analiza universitatilor, comisiile de analiza CNATDCU isi vor formula punctele de vedere proprii, care pot fi verdict de plagiat. Odata stabilit de CNATDCU ca este vorba de o teza de doctorat plagiata, reprezentantii institutiei vor inainta ministrului Educatiei decizia de retragere a titlului de doctor, iar ministrul va trebui sa o semneze. Toata procedura aceasta va avea un final in maximum 45 de zile, a mai explicat Amarandei pentru MEDIAFAX.

Citeste si:
Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, achitat în dosarul DIPI...
Fostul ministru de Interne...

Practic, in 45 de zile, Victor Ponta si ceilalti vizati de verificari ar putea ramane fara titlu de doctor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.