Suntem în postul Crăciunului, motiv pentru care mulți români credincioși aleg să evite produsele animale. Însă mare grijă, spun specialiștii! Multe dintre alimente care conțin uleiuri menite să înlocuiască grăsimile animale vă pot afecta puternic sănătatea.
”Hidrogenarea uleiurilor vegetale este un proces industrial important. Prin hidrogenare, uleiurile vegetale lichide sunt convertite în grăsimi solide sau semi-solide. Dacă uleiurile din margarină n-ar fi parțial hidrogenate (uleiul este hidrogenat aproximativ 20%), am turna-o și nu am intinde-o cu cuțitul. Ei bine, dacă margarina ar fi hidrogenată în proporție de 100% am avea senzația ca ungem pâinea cu ceară”, susține Dan Vodnar, profesor de Gastronomie Moleculară și Biotehnologii Alimentare la USAMV Cluj.
Acest proces de hidrogenare are rol și în conservarea uleiurilor hidrogenate sau parțial hidrogenate, astfel încât alimentele produse cu ajutorul lor au un termen de valabilitate mai mare. Unele restaurante folosesc numai uleiuri hidrogenate pentru prăjire, datorită fapului că nu trebuie schimbate atât de des.
Un subiect din ce în ce mai abordat însă, în ultima vreme, este cel al grăsimilor trans. Acestea sunt considerate cel mai rău tip de grăsime care poate fi consumată. Spre deosebire de alte grăsimi dietetice, grăsimile trans - numite și acizi grași trans - cresc colesterolul „rău” și scad colesterolul „bun”. Grăsimile trans sunt asociate cu o mulțime de afecțiuni medicale grave. Astfel, unele cercetări sugerează că uleiurile vegetale hidrogenate dăunează controlului glicemiei.
Mai mult decât atât, uleiurile hidrogenate determină apariția inflamației în organism. Deși această inflamație poate fi considerată ca un răspuns imun normal al organismului în fața bolilor și a infecțiilor, inflamația cronică contribuie la afecțiuni precum boli de inimă, diabet și cancer. Astfel, o dietă bogată în grăsimi trans va crește riscul de boli de inimă, principalul ucigaș al adulților. Cu cât mâncați mai multe grăsimi trans, cu atât mai mare este riscul de boli cardiovasculare sau ale vaselor de sânge.
Prințul Harry și Meghan Markle după ce au aflat că prințesa de...
De fapt, grăsimile trans sunt atât de periculoase încât autoritățile din mai multe state au interzis folosirea acestora în industria alimentară. Nu și în țara noastră. Din păcate, acest tip de grăsimi a fost asociat, frecvent, și cu un risc crescut de cancer, din cauza faptului că modifică structura membranelor celulare.
Alimente care conțin grăsimi trans
Din păcate, uleiurile hidrogenate sunt prezente într-o mulțime de produse consumate zilnic de mii de români.
- Produse de patiserie
- Diferite deserturi, cum ar fi prăjituri și plăcinte
- Popcorn la microunde
- Pizza congelată
- Aluatul refrigerat, cum ar fi foietajul
- Mâncaruri prăjite, inclusiv cartofi prăjiti, gogoși sau carne prăjită
- Diferite tipuri de creme pudră pentru cafea
- Margarină
- Chipsuri
- ”Lactate” vegane
- Produse de post
Cum le putem evita
Foarte simplu. Citind bine etichetele produselor și evitând, atât cât se poate, alimentele enumerate mai sus, menționează antena3.ro.
Iulia Albu dă de pământ cu vedetele care promovează clinici și...
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro