Viitorul ne bate la ușă și nouă ne e teamă să deschidem. Sau, mai bine zis, multora ne-a fost, căci, din punct de vedere astral, anul 2022 va fi extrem de interesant. Multe zodii prind curaj în gânduri, la care adaugă și ceva acțiune. Unii pierd urma unor obiceiuri nocive ori a unor relații toxice și încearcă să o ia de la capăt. 

Horoscop 2022 | Previziuni astrale pentru toate zodiile. Cum le va merge în acest an

După un an al dezorietării, în care coordonatele ne-au fost schimbate în special din cauza crizei sanitare, iese soarele! Cu toții începem să vedem lucrurile dintr-o perspectivă diferită, dar, de ce să mințim, există oameni care în anul ce vine vor fi vârf de lance. Totodată, în acest an, oportunismul pică. Oamenii care au un fundament bun, care muncesc cinstit și au clădit pas cu pas rămân și pleava vânturată va fi pleavă vânturată.

Horoscop Berbec 2022

Acest nativ va sta în cumpănă în acest an. Când ceva se întâmplă în carieră și îl pune într-o postură nouă și greu de gestionat, când partea sentimentală suferă schimbări. Practic, el va avea nevoie, mai mult ca niciodată, de suport afectiv. Urmează să primească lecții de viață la început de an. Ulterior, Berbecul își va manifesta dorința de a lua viața în piept. Lunile martie și aprilie vor fi speciale pentru cei născuți sub acest semn.

Horoscop Taur 2022

Când vine vorba de Tauri, și în cazul lor debutul de an va fi plin de mesaje. Unul de care ar trebui să țină cont este: Atenție la sănătate! Pe tot parcursul anului, în viața acestor nativi se întâmplă vrute și nevrute. Ceea ce îi va afecta puternic este faptul din trecut vor ieși câteva secrete la suprafață. Partea bună este că urmează să le intre în viață persoane care vor pune piesele acestui puzzle cap la cap și îi vor ajuta să iasă neatinși din vâltorile în care vor intra.

Horoscop Gemeni 2022

2022 va fi anul în care Gemenii vor trebui să stea în majoritatea timpului în gardă. Ochii trebuie să le pice pe gesturile celor din jur, pe faptele lor, în timp ce și trecutul iese la suprafață cu misterele sale rămase nerezolvate, care apasă strașnic pe prezent. În luna iulie ei trebuie să fie atenți la sănătate.

Citeste si:
Horoscop de weekend 16-17 octombrie 2021. Patru zodii vor suferi...
Horoscop de weekend 16-17...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Horoscop Rac 2022

Ei sunt un pic debusolați. Parcă ar vrea, dar parcă nu - această expresie le va guverna mare parte din an. În rest, Racii trebuie să fie atenți la schimbările care se prefigurează la locul de muncă, pentru că este un an important. Mulți dintre nativi vor avea impact pe zona aceasta, iar alții vor trebui să fie atenți la afecțiuni care pot scăpa de sub control, îndeosebi persoanele trecute de vârsta a treia.

Horoscop Leu 2022

În cazul lor, în anul 2022, nu sunt foarte bine aspectate călătoriile. Cei care merg la studii trebuie să fie atenți să nu meargă pe o cărare greșită, ce le-ar putea costa cariera și chiar mersul vieții. Primele părți ale anului pot fi asociate cu un labirint din care greu mai pot ieși. Din punct de vedere sentimental, aceștia trebuie să fie atenți la copii și, în general, la relațiile de familie, pentru a nu le scăpa lucrurile de sub control.

Horoscop Fecioară 2022

Fecioară va avea un an complex și complicat. În 2022, datorită Soarelui, acest nativ trebuie să meargă pe o direcție care indică partea profesională corectă. Mulți dintre cei născuți sub acest semn vor avea piedici în această sferă, dar nici sectorul sentimental nu scapă „nevătămat”. Nu vor ști cum să împace și capra, și varza. Nu vor ști să găsească un numitor comun la ceea ce înseamnă deschiderile lor pe viitor. Practic, merg înfrânate. Luna iulie va fi cea care le va da mari bătăi de cap.

Horoscop Balanță 2022

Balanțele vor avea un an în care se vor simți blocate, mai ales din punct de vedere sentimental. Acești nativi sunt mai sensibili, prin urmare au nevoie de un orizont larg, cât mai pozitiv, dar acum intră sub sfera emoțiilor și nu găsesc calea.

Citeste si:
Horoscopul banilor. Pică valuta din cer pentru unele zodii!
Horoscopul banilor. Pică...

Horoscop Scorpion 2022

Scorpionii trebuie să fie foarte implicați în ceea ce însemnă viziunea lor și în ceea ce înseamnă viitor. Vor fi dezorientați la mijlocul anului. Așadar, ei, care se consideră oameni drepți, bine organizați, pe alocuri invincibili, vor ajunge la concluzia că nu se vor descurca singuri pentru că nu au cum astfel și vor fi puși în postura de a cere ajutor; poziție pe care nu o adoră.

Horoscop Săgetător 2022

Când vorbim de Săgetător, 2022 este un an care îl va trece brusc de la agonie la extaz. Unii dintre acești nativi vor renunța la relații toxice, alții vor încerca să mai tragă puțin de timp până ce vor ajunge la concluzia la care cei dintâi enumerați au ajuns deja. Săgetătorii vor trebui să fie foarte atenți în lunile iunie și iulie și la final de an, deoarece atunci se pot produce adevărate șocuri în plan sentimental.

Horoscop Capricorn 2022

Mișcările planetelor din acest an pot aduce tot felul de dispute în casa Capricornului. El trebuie să fie atent în anul 2022 la tot ceea ce înseamnă foc, explozii, erupții, chiar și cele cutanate. Nativii acestei zodii nu au voie să facă un pas fără să analizeze în detaliu circumstanțele.

Horoscop Vărsător 2022

Anul lor va debuta cu bucurii, fără gânduri negative, dar va continua în opoziție, cu mâhniri, unele supărări ce țin de gospodărie și familie, însă nu pentru mult timp. Situațiile care le dau de furcă se vor redresa rapid datorită noii lor atitudini de a înfrunta problemele, anume detașat și cu blândețe.

Citeste si:
Zodii de care e indicat să te ferești! Te păcălesc mai ușor decât...
Zodii de care e indicat să te...

Horoscop Pești 2022

Peștii trebuie să fie foarte concentrați pe ceea ce urmează să facă. Sunt într-o zonă de ceață, într-un labirint existențial vis-a-vis de dragoste sau de carieră. La mijlocul acestui an vor fi forțați de împrejurări să acționeze, să facă schimbări, lucru deloc rău și care, de altfel, se preconizează a ieși excelent. Un pic leneși, acești nativi au nevoie din când în când de impulsuri.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.