In ciuda prejudecatilor potrivit carora “un artist” e un tip cu “capul in nori”, ineficient intr-o functie de manager, Daniela Zeca-Buzura stie foarte bine care este locul Culturii in businessul de televiziune.

Capital: Scriitorii, de obicei, sunt priviti cu suspiciune cand ocupa o asemenea functie: ori au pus mana pe o sinecura, ca sa-si vada de scrisul lor, ori reprezinta un grup de interese care a ajuns la Putere. In ce situatie te afli?

Daniela Zeca: Eu ies din orice prezumtie de vinovatie, pentru ca ultima mea carte de literatura a aparut in 2000, iar eu ocup aceasta functie din 2003. In plus, sunt intr-o lume foarte tulburata de orgolii si pretentii, in care nu mai incape si orgoliul meu. Ca sa pot sa judec cu discernamant si cu distanta prudenta tot ceea ce se intampla in aceasta lume foarte emotionala, trebuie, in primul rand, sa-mi abandonez propria mea pretentie de a fi scriitor. Aici sunt manager, si nu scriitor.

Capital: Sondajele arata ca TVR Cultural are o medie de patru mii de telespectatori pe minut in mediul urban. Nu e descurajant pentru tine ca manager?

Daniela Zeca: Nu! Cand am dat concurs pentru acest post, am facut un proiect extins pana in 2008. Pledoaria mea in fata comisiei a fost urmatoarea: numai prin respectarea riguroasa a unor etape, audienta TVR Cultural ar putea sa creasca cu un punct si jumatate de rating pana la Craciunul lui 2008. Multi au ras ironic. Cred asta cu tarie si acum. Am avut sansa sa vorbesc cu omologi de-ai mei de la canalele Arte si Mezzo, care mi-au confirmat aceasta intuitie: cand nu ai un public cu apetit pentru o asemenea televiziune, trei ani aproape ca nu conteaza in sondajele de audienta, in conditiile in care programele sunt facute excelent. Un astfel de canal invata foarte greu sa se exprime si, practic, existenta lui incepe sa devina vizibila abia dupa trei ani.

Capital: Dar in primul trimestru al acestui an, audienta abia a crescut cu 0,8%. Infim!

Daniela Zeca: Cultura este ca o doctorie amara sau un "supliment alimentar" si nu un "aliment de baza". Sunt foarte multi specialisti din diferite domenii care nu stiu cine este marele violonist Eugen Sarbu, care a concertat recent pe TVR Cultural, dar traiesc foarte bine si sunt apreciati in munca lor. Ei nu sufera de un disconfort al ignorantei in cultura. Pe de alta parte, in momentul infiintarii, TVR Cultural a functionat ca un soi de televiziune confidentiala, lansata fara studii de piata, fara nici un fel de cercetare si, atentie!, cu aceleasi resurse tehnice cu care TVR functiona de 40 de ani. Cata vreme investitiile in cercetare n-au existat, iar investitiile in marketing si in prognoze au fost minime, trei ani au reprezentat o perioada de supravietuire.

Capital: Daca ratingul nu conteaza, atunci care sunt reperele dupa care se dezvolta TVR Cultural?

Daniela Zeca: Totusi, o televiziune care nu conteaza in audiente mai bine nu emite. TVR Cultural se inscrie in paleta destul de larga a televiziunilor de nisa. In acest context, TVR Cultural este timid. El si-a propus sa faca ceea ce se cheama audienta de prestigiu. Aceasta este intotdeauna mica in comparatie cu alte televiziuni de nisa. Pasul urmator al TVR Cultural va fi facut in toamna acestui an, cand va deveni mai prietenos si mai accesibil. Vom incerca sa depasim reprosul generalizat ca suntem o "rezervatie de lux", asa incat programele din sezonul toamna 2006 - primavara 2007 sa fie asimilate de oameni cu varste si preocupari diferite.

Capital: Esti multumita de promovarea programelor TVR Cultural?

Daniela Zeca: Nu. N-am beneficiat niciodata de un cross-promotion pe TVR1. N-am avut niciodata o campanie outdoor convingatoare. In presa culturala mai apar machete, dar e un gest de minima solidaritate din partea revistelor.


Despre autor:

Capital

Sursa: Capital


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.