Cele mai mari descoperiri arheologice romanesti facute in ultimii 20 de ani

„In ’94 eram la Histria si a aparut intr-o groapa o friza cu opt divinitati ale panteonului greco-roman si cu reprezentarea Zeului Soare pe margine. Deodata aud o voce pitigaiata: «Mai e mult pana la mare?».

Surescitat de descoperire, desi am vazut ca arata bine cucoana, zic: «Decat sa puneti intrebari din astea tampite, mai bine veniti sa vedeti ceva frumos». Era Camelia Robe, de la televiziune”, evoca vechiul arheolog Alexandru Suceveanu, presedintele Comisiei Nationale de Arheologie. Cotidianul l-a rugat, alaturi de alti specialisti, sa realizeze un top al celor mai importante descoperiri arheologice romanesti din ultimele doua decenii, cu dozele de subiectivism de rigoare si in functie de aria lor de expertiza.

Anul 2000: banii vin si la arheologi

Inainte de toate, arheologul Florin Ridiche, de la Muzeul Olteniei din Craiova, descrie traseul sinuos al arheologiei postdecembriste pana la intetirea fondurilor si a conditiilor pentru astfel de descoperiri.
Publicitate

„Anul 1989 a insemnat o cadere a cercetarii arheologice romanesti ca urmare a lipsei acute a fondurilor, ajungandu-se ca prin 1993, 1994 sa se aloce atat de putini bani incat nu puteau fi platiti decat doi sau trei muncitori pe santierele arheologice care ar fi trebuit sa aiba un minim de 20.” Anul 2000 a produs insa o schimbare radicala, continua arheologul oltean. Ministerul Culturii a dat OG 43/2000, „un fel de Biblie a arheologilor romani”, la care se adauga Regulamentul Sapaturilor Arheologice, prin instituirea Registrului Arheologilor si a Repertoriului Arheologic. Totodata, au crescut si fondurile pentru cercetare si numarul de santiere si a aparut si arheologia contractuala, legata mai ales de investitiile din infrastructura. Investitorii au fost obligati prin lege sa obtina un certificat de descarcare de sarcina arheologica inainte de inceperea sapaturilor, „lucru care a dus la cresterea fondurilor pentru cercetarea arheologica”.

De cealalta parte, Costel Chiriac, de la Institutul de Arheologie din Iasi, descrie insa o Comisie Nationala de Arheologie „inca macinata de orgolii si de interese de grup” si o Directie Generala a Patrimoniului Cultural National ce „seamana cu o baba senila”, precum si o legislatie cu lacune si contradictii. Totusi, el pretuieste racordarea la reteaua de informatii computerizate, „satelizate”, inmultirea numarului de publicatii, de santiere si cercetari de laborator pe baze moderne.

Cea mai mare bazilica episcopala din Balcani

Desi tehnologia moderna s-a facut simtita dupa 2000, Alexandru Suceveanu, dedicat timp de 50 de ani sitului de la Histria, nu are pic de incredere in ea pana nu trece de cazma, spaclu si maturica. „Occidentul asta s-a descarnat. Cred ca multi dintre ei (n.r. - arheologii din Vest) nu mai fac distinctia intre o oala si un caine. Nu, nu mai sapam. Taiem asa, din zece-n zece centimetri, la orizontala perfecta, si pe urma reconstituim la calculator. Cum mai reconstitui? Cum mai stii cum ai strans datele?” „Daca nu ai spaclul tau si maturica ta, privitul acela de profil... Privitul unui profil si succesiunea straturilor, care e sfanta, le faci in liniste, in diferite lumini ale zilei, preferabil dupa-masa, cand soarele e mai moale. Ne adunam, avem la doua zile vizite pe sectoare si stam si comentam: «Da’ stratul asta cum este?» s.a.m.d. Arheologul sa nu stea dusat, spreiat, la gagicareala la Mamaia si sa vada de doua ori pe saptamana cum mai merg lucrurile. Sa stea sa beleasca ochii in cazma si, cand simte ca s-a schimbat putin pamantul, sa sara de pe malul santului si sa vada el, cu mana lui”, da el niste ponturi din intelepciunea arheologiei traditionale.

Cazmaua, spaclul si maturica au fost, de altfel, ustensilele de capatai care i-au infatisat ruinele pe care le include printre cele mai de seama din ultimii 20 de ani. In ’95, Alexandru Suceveanu facea parte din echipa care gasea inscriptia cu garnizoana lui Mitridate al VI-lea Eupator, regele Pontului, prima care mentiona un personaj de istorie universala. Apoi, in 2002, dupa 20 de campanii de sapaturi incepute in ’84, termina de cercetat si Bazilica Episcopala, „una dintre cele mai mari din Peninsula Balcanica”, lunga de 60 m si lata de 30

Primii martiri dobrogeni

El nu se opreste doar la descoperirile vazute cu propriii ochi, trecand in revista si cripta funerara de la Halmyris, Tulcea, in care au fost ingropati primii martiri crestini cunoscuti in Dobrogea - Epictet si Astion -, descoperita in august 2002 de arheologii Mihail Zahariade si Octavian Bounegru. In plus, Andrei Soficaru, de la Institutul de Antropologie „Francisc J. Rainer”, o considera pe aceasta drept descoperirea cu „cea mai mare insemnatate pentru antropologie” din ultimele decenii romanesti. Osemintele au fost analizate la Manastirea Celic-Dere timp de zece zile. „Munca nu a fost usoara, deoarece printre oasele umane erau si numeroase oase de animale. Restaurarea, identificarea, determinarea varstei si a sexului, stabilirea bolilor de care au suferit si a cauzei mortii au aratat ca ne aflam in fata unui caz unic ce apare o data la 25 de ani”, spune antropologul.

Andrei Soficaru explica si aceasta unicitate. In textul enciclopedic „Acta Sanctorum” se spune ca Epictet (60 de ani) si Astion (35 de ani) au fost decapitati la 8 iulie 290 la Halmyris, in timpul imparatului Diocletian. Sunt descrise si ultimele clipe de viata ale celor doi martiri, loviti cu pietre peste fata si flagelati cu vergi, apoi decapitati. Scheletele dezgropate confirma povestea, continua antropologul: ambele sunt de sex masculin, iar varsta a fost determinata la 64, 67 de ani la primul, si la 40 de ani la al doilea. „Primul schelet are fracturi perimortem pe omoplatul stanga si mandibula, iar cel de-al doilea o urma de taiere pe humerusul dreapta si, de asemenea, tot pe mandibula. Prima vertebra cervicala de la cel de-al doilea schelet are urme de taiere produse de o sabie foarte ascutita, ceea ce indica o decapitare”, intareste antropologul.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe