Liderul cubanez Raul Castro l-a primit luni pe ministrul nord-coreean de externe, Pak Ui-Chun, care i-a transmis salutari de la "tovarasul Kim Jong-Il" si l-a asigurat ca cele doua tari vor sfarsi prin a triumfa "in lupta antiimperialista", relateaza AFP.

Primul oficial nord-coreean de rang inalt in vizita in Cuba din 2006, Pak a fost primit de Raul Castro luni seara, scrie NewsIn.

"El a transmis salutari de la tovarasul Kim Jong-Il si sentimentele de prietenie si solidaritate ale poporului coreean fata de poporul cubanez", potrivit unui comunicat. "Speram ca ne vom consolida relatiile", a declarat anterior ministrul nord-coreean.

"Vom triumfa in lupta noastra antiimperialista"
, a subliniat el, referire la Statele Unite.

Vizita ministrului la Havana coincide cu cea a premierului comunist al Laos, Bouasone Bouphavanh. Laos, Coreea de Nord, Cuba, Vietnam si China sunt ultimele state comuniste din lume de la disparitia URSS in 1991.

Intr-un editorial recent, Fidel Castro, 82 de ani, a aparat Coreea de Nord, sanctionata de Consiliul de Securitate al ONU dupa tirul cui racheta din aprilie. La 14 aprilie, dupa aceasta condamnare, Phenianul si-a anuntat retragerea din negocierile in sase, oprirea cooperarii cu Agentia Internationala pentru Energie Atomica si reactivarea programului sau nuclear.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.