NATO este multumit de castigarea razboiului rece fara sa apeleze la un atac armat si cu ajutorul unei Europe unite, datorita extinderii ei spre est. Totusi, atmosfera este nesigura. Razboiul fierbinte al NATO in Afganistan nu evolueaza bine, iar relatiile cu Uniunea Europeana sunt paralizate, desi multe dintre state sunt membre in ambele organizatii.
Alte probleme de pe agenda secretarului general sunt legate de bugetul pentru aparare in contextul crizei economice mondiale si de relatia dificila cu Rusia, care trebuie atrasa spre o cooperare mai consolidata cu NATO mai ales in zonele de conflict.

NATO, slabit in Afganistan

Potrivit unui raport al Institutului International pentru Studii Strategice (IISS), NATO poate pierde batalia din Afganistan din cauza tensiunilor din cadrul aliantei, potrivit cotidianului britanic The Telegraph.

In timp ce talibanii abuzeaza de bombe “sinucigase” si se extind in locuri de obicei linistite, membrii NATO se chinuie sa ajunga la un acord in ceea ce priveste faptul de a ajunge la un “succes” in Afganistan in contextul crizei economice mondiale care cere scaderea bugetului apararii din cadrul aliantei.

“Tensiunile din NATO asupra obiectivelor misiunii din Afganistan a dus la scaderea eficientei acesteia si al o dezbatere inutila despre cum se defineste <<succesul>> in Afganistan”, scrie in raport. Intre timp, talibanii avanseaza si sunt imbatabili in ultimele 12 luni.

Raportul mai arata ca noua administratie a lui Obama trebuie sa decida cate resurse doreste sa investeasca in operatiunile din Afganistan si Iraq avand in vedere bugetele aflate sub presiune de fondurile de credit internationale.

In paralel, Secretarul General al NATO, Jaap da Hoop Scheffer, le-a cerut statelor membre sa faca mai mult pentru a-l ajuta pe noul presedinte american Barack Obama in combaterea terorismului, a armelor de distrugere in masa si in readucerea pe calea cea buna a tarilor imprevizibile precum Iranul, conform Reuters, citat de NewsIn.

Jaap de Hoop Scheffer a subliniat amenintarea proliferarii nucleare in Coreea de Nord si Iran, amenintand ca Teheranul risca sa provoace un "efect de domino nuclear" in Orientul Mijlociu.

"Problemele cu care ne confruntam nu au disparut in mod magic", a spus el intr-un discurs sustinut la un grup de reflectie de la Bruxelles, accentuand nevoia unei mai mari cooperari euro-atlantice odata cu schimbarea de administratie de la Washington. "Lumea nu s-a transformat brusc intr-una mai pasnica. Terorismul international, proliferarea armelor de distrugere in masa si numarul tot mai mare de state esuate nu sunt doar obsesiile catorva oameni", a continuat Scheffer.

Scheffer recunoaste esecul relatiei NATO-UE

Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a declarat ca regreta ca nu a reusit sa apropie mai mult alianta militara de UE.

“Sunt suparat ca la sfarsitul mandatului ca secretar general nu am reusit sa consolidez relatia dintre NATO si UE, dincolo de bazele ei pragmatice. Sper ca dupa finalul mandatului meu in iulie, NATO si UE sa aiba noi perspective asupra relatiei dintre ele si sa se apropie mai mult”, a declarat Scheffer luni, relateaza EUobserver.

Cine poate sa-i uneasca pe aliati?

De acum, cea mai mare alianta militara din lume incepe sa-si caute un nou secretar. Luni ambasadorii NATO au inceput discutiile legate de cine ar trebui sa-l inlocuiasca pe actualul secretar general Jaap de Hoop Scheffer, care isi va termina mandatul in aceasta vara. Decizia ar putea sa fie luata la summitul clei de-a 60-a aniversare din aprilie, desi momentul ar fi prea devreme ales pentru noua adminitratie americana, informeaza The Economist.

Printre candidati la functia de secretar general se numara ministrul polonez al afacerilor externe, fost ministru al apararii, Radek Sikorski, care ar putea simboliza unificarea vechiului continent potrivit sustinatorilor lui. Totusi statele vest europene care au legaturi stranse cu Rusia, nu doresc sa o irite cu asemnea propunere, avand in vedere relatiile dintre Polonia si Rusia.

Un alt posibil candidat este primul ministru danez Anders Fogh Rasmussen, care a trimis trupe alaturi de emericani in Iraq si Afganistan, insa si el este interesat mai degraba de o functie in cadrul UE.

Alti candidati sunt Solomon Passy, fost ministru de externe al Bulgariei, Peter MacKay, ministru canadian al apararii, John Manley, fost ministru de externe, tot canadian si britanicul Des Browne, fost secretar al apararii. Toti acesti candidati au avantaje pentru a fi propusi la acesta functie, dar si diverse minusuri, care se refera in general la interesele statelor.

Germania pare a fi cea mai mare problema pentru ca are legaturi foarte stranse cu Rusia si a impus restrictii trupelor sale in Afganistan. De aceea, se pare ca un secretar german ar ajuta evolutia NATO. Acesta ar trebui sa fie pro-american sis a nu fie omul Germaniei la NATO, ci omul NATO pentru Germania.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.