Sweeney Todd, b�rbierul diabolic

JURNAL DE CINEFIL
Pasionatii de muzica l-au avut mai intai pe Barbierul din Sevilla, Figaro. Mult mai tarziu a aparut si Sweeney Todd, tot barbier, tot cu cunostinte muzicale, numai ca britanic si criminal in serie. Pana acum ceva vreme Sweeney asta a stat pe Broadway in muzicaluri mai ales pentru turisti, dar si in filme de televiziune. Tim Burton s-a gandit sa-l aduca pe marele ecran si sa-i dea o importanta pe care, eu una, nu cred ca o merita. I-a luat pe Johnny Depp si Helena Bonham Carter (primul - actorul lui fetis, cea de-a doua - nevasta din dotare), a adus un operator minunat, care a dat nou sens culorilor desaturate (Dariusz Wolski), a facut decoruri spectaculoase si a sperat sa aiba succes.

Filmul vine intr-un context in care muzicalurile sunt la moda in cinematografe; Moulin Rouge, Chicago, Dreamgirls au ajuns la Oscar, au luat premii peste premii si a facut bani frumosi din vanzarile de bilete. Asa ca pare logic de ce a vrut Tim Burton sa regizeze si o varianta pentru marele ecran a acestei povestioare sangeroase. Ce nu se intelege e insa tocmai povestea, mai ales daca n-ai auzit niciodata de libretul muzicalului devenit celebru inca din 1979, tot asa cum nu se intelege, si nici nu se justifica de ce canta oamenii aia nonstop cand nici nu stiu sa cante. Sigur ca e un muzical, dar pare ca o opereta facuta cu amatori, insa in haine de designer. Iar nominalizarile la Oscar pentru scenografie si costume arata tocmai ca filmul nu (a)duce mai mult de atat.

Nu stiu daca romanii au cultura muzicalului atat de bine dezvoltata ca sa poata gusta acest gen de filme. In Anglia sau in America exista foarte multe muzicaluri si se pare ca Sweeney Todd e chiar amuzant pe Broadway. Dar daca n-ai vazut niciodata un muzical

si nici nu stii care-i treaba cu barbierul asta care ajunge criminal pentru ca vrea sa se razbune pe cel care i-a rapit sotia, filmul lui Burton e subtirel. De fapt, asta e problema la spectacolele de genul acesta, chiar si cand sunt transpuse pe ecrane (mari ori mici), daca nu ai resursele muzicale prin care sa transmiti emotiile, cum textul e redus la maximum, povestea ajunge doar un rezumat al unei intamplari, o compunere scolara.

Dar daca tot ajungeti la film (stiu, Johnny Depp e un punct de atractie maxim), fiti atenti la genericul de inceput. Cred ca e unul dintre cele mai bune din productia ultimilor ani. E o mica bijuterie, de-a dreptul o pictura animata. Apoi mai distrati-va cu faptul ca actorii n-au putut sa faca playback si au trebuit sa cante cu fiecare dubla trasa. Explicatia? Cum ei nu stiau foarte bine sa cante, nu-si puteau face sincroanele bazandu-se pe tehnica muzicala, iar miscatul buzelor pentru playback nu putea fi sincronizat perfect peste muzica, asa ca au cantat la fiecare filmare. Cum au stiut ei, desigur.

Altfel trebuie sa stiti ca Tim Burton are o lume speciala in capsor si sufletel si, daca vi se face dor de ceea ce stie el mai bine sa faca, cautati sa vedeti Corpse Bride. E mult mai eficient decat sa dati banii sa vedeti muzicalul asta.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe