Handbalul romanesc a avut parte de sorti favorabili la cele doua trageri la sorti din weekend, in care s-au stabilit adversarele reprezentativelor noastre din barajul pentru Euro 2008 si din play-off-ul pentru CM 2009. La feminin, tricolorele pregati
Handbalul romanesc a avut parte de sorti favorabili la cele doua trageri la sorti din weekend, in care s-au stabilit adversarele reprezentativelor noastre din barajul pentru Euro 2008 si din play-off-ul pentru CM 2009. La feminin, tricolorele pregatite de Gheorghe Tadici (foto) se vor lupta cu modesta selectionata a Islandei pentru accederea la turneul final european din Macedonia, in vreme ce la masculin, handbalistii antrenati de Omer Aihan se vor ciocni de Muntenegru in cursa pentru calificarea la turneul final al Mondialelor de anul viitor.
Dupa ce a ratat calificarea la ultima editie a Campionatelor Europene, fiind eliminata in-extremis de incomoda grupare a Suediei, reprezentativa feminina de handbal a Romaniei are acum sansa sa-si netezeasca blazonul si sa acceada la turneul final din Macedonia, dupa ce sortii i-au scos in cale, sambata, modesta selectionata a Islandei pentru meciul din barajul continental. Astfel, conform tragerii la sorti efectuate, sambata, la Lillehamer, de catre oficialii EHF, handbalistele antrenate de Gheorghe Tadici se vor intalni intr-o dubla mansa eliminatorie cu reprezentativa similara a Islandei, meciurile pentru calificarea la Euro 2008 urmand sa se desfasoare pe 31 mai sau 1 iunie, in Islanda, iar returul o saptamana mai tarziu, in Romania. "Este o tragere la sorti buna pentru noi. Nu cred ca se pune problema sa nu ne calificam la turneul final european. Singurul impediment ar fi ca distanta este foarte mare", a declarat secretarul general al FRH, Mihai Marinescu, prezent la tragerea la sorti din Norvegia. "L-as mania pe Dumnezeu daca as spune ca nu-mi convine adversarul. Se putea sa picam mai rau, dar si mai bine. Evident, avem prima sansa", a precizat la randul sau antrenorul Gheorghe Tadici.
Acelasi oficial al FRH a participat, ieri, si la tragerea la sorti a meciurilor din barajul pentru CM 2009, Zeita Fortuna continuand sa fie de partea handbalului romanesc. Conform datelor oficiale, reprezentativa masculina pregatita de Aihan Omer, castigatoare a grupei a III-a preliminare, va intalni tot un adversar facil, respectiv selectionata Muntenegru, in lupta pentru accesul la turneul final mondial din Croatia. "Trebuie sa ne bucuram pentru ca puteam sa cadem cu adversare mult mai puternice, ca Slovenia, Spania, Rusia, Norvegia, Polonia sau Ungaria. In rest, bucuria trebuie sa fie mai ponderata si sa avem incredere. Dupa multi ani se pare ca avem sansa sa ne calificam la un turneu final. Personal, am incredere in valoarea echipei noastre", a spus Marinescu, adaugand ca tricolorii vor juca primul meci din baraj in deplasare, pe 7 sau 8 iunie, returul fiind programat o saptamana mai tarziu in Romania. "Adversarul conta mai putin, dar sigur ca e importanta si valoarea lui. Putem sa jucam de la egal la egal cu Muntenegru. Spania, Slovenia sau Ungaria erau niste forte cu care am fi avut mult de furca", a declarat si antrenorul Aihan Omer, convins ca Romania poate prinde turneul final mondial dupa mai bine de un deceniu.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.