O strategie interna coerenta si consistenta de dezvoltare. Racordarea la politica externa si de securitate comuna si la relatiile externe ale UE. Un proiect national realist si pragmatic pe termen mediu si lung, pentru modernizarea Romaniei. Prioritati politice, sociale si economice care sa ofere societatii romanesti sansa unei dezvoltari durabile. Si lista obiectivelor pentru care ar trebui "reprezentantii cetatenilor" sa se zbata si sa combata constructiv este lunga. Dar se pare ca prea complicata pentru "dulcele facil", deja stil clasic, al celor care ar trebui sa impuna repere societatii romanesti si, mai mult de atat, solutii. Caci, nu-i asa, traim timpurile consumismului, in care substanta, calitativul se disperseaza, dispare si cantitativul, sterilul tinde sa ne monopolizeze viata. De ce sa existe interes, dezbateri in legatura cu teme grele din realitate, cand poti sa dai impresia ca totul e minunat, ca merge bine sau ca poti transfera vina pentru rau pe altul, sustragandu-te de la propria responsabilitate, intr-un cerc vicios al acuzelor si atacurilor care sfideaza minima deontologie politica si care pana la urma nu construieste nimic, ci doar terfeleste imaginea Romaniei in lume. Anul 2007 a fost unul al scandalurilor politice, a luptei demagogice dintre Palate generate de Traian Basescu, care a cultivat cu asiduitate o politica distructiva, irationala si facila, cu singurul scop de a acoperi puterea de decizie in stat. Clasa politica s-a pierdut printre fantasmele presedintelui, prin raportarea la acesta si nu la realitatile cotidiene ale electoratului. Si mai ales partidul care avea o sansa uriasa sa fructifice neajunsurile portocaliilor atat in ceea ce priveste politica interna, cat si cea externa, cea din urma grav prejudiciata prin gafe nescuzabile, sa combata constructiv incompetenta si lipsa unei strategii de dezvoltare post-aderare a acestora. Mai mult de atat, PSD trebuia sa aiba capacitatea sa-si scoata in fata tot arsenalul de oameni competitivi in fata, sa ofere alternative la politica actualei guvernari, mai ales ca are resursele umane, competenta si exeperienta necesare pentru o activitate eficienta. Un alt punct important de pe agenda partidului ar fi trebuit sa fie dezvoltarea unei relatii mai bune, mai directe si mai de impact cu electoratul. Din pacate, social-democratii s-au dovedit de cele mai multe ori incoerenti, au optat pentru pozitii conjuncturale, au ametit electoratul prin ambiguitatea situatiei lor, adica nici la putere, nici in opozitie, cand in negocieri cu Victoria, cand cu Palatul Cotroceni. Conducerea PSD nu a urmarit dezvoltarea unei strategii proprii, a intaririi partidului prin unitate si prin mesaje realiste, sociale, de stanga si nici combaterea politicilor actualei puteri, ci a vizat tinte institutionale, demersuri esuate, asa cum au fost suspendarea presedintelui sau incercarea de a intra la guvernare in mai multe randuri, situatii care au demobilizat electoratul si au complicat pozitionarea partidului pe scena politica. Ca urmare a incoerentei actului de conducere, PSD sufera la capitolul imagine si, implicit, credibilitate politica. Din pacate, realitatea sterge brutal orice vise politice ale PSD, care incep cu Mircea Geoana. Incapacitatea manageriala a liderului a adus prejudicii greu de surmontat chiar si pentru o noua conducere ferma si competenta. Cei trei ani de ambiguitate politica ne edifica asupra incapacitatii actualei conduceri de a castiga viitoarele alegeri. In contextul in care se vorbeste intens pe plan european de modernizarea social-democratiei, ca raspuns la epoca globalizarii, cu solutii care trebuie sa mutumeasca pe cetateni, prin asa-numita "cea de-a treia cale", realitatea lui Mircea Geoana pare rupta din povestea "nu stiu ce sa fac si cum sa fac". Iar obiectivele serioase si complexe ramand doar la stadiul de idee, generoasa probabil, dar fara oameni capabili sa le puna in practica.