Bucurestiul traieste febra schimbarilor. Cel putin asa pretind cei care ii poarta de grija. "Ei, si ce-i rau in asta?!", ar spune, in chip de constatare interogativa, multi dintre locuitorii sai. "Sa se schimbe, sa se descotoroseasca de ceea ce e vec
Bucurestiul traieste febra schimbarilor. Cel putin asa pretind cei care ii poarta de grija. "Ei, si ce-i rau in asta?!", ar spune, in chip de constatare interogativa, multi dintre locuitorii sai. "Sa se schimbe, sa se descotoroseasca de ceea ce e vechi, depasit si sa paseasca si el printre capitalele surate ale Europei, care-l asteapta cu bratele fluturand de emotie !". Iata un posibil raspuns, mai in gluma, mai in serios, aruncat, de unii si de altii, insetati de ideea bunastarii. Numai ca, in realitate, "schimbarile" din Bucuresti nu sunt decat intr-un infim procent in masura sa aduca liniste bucurestenilor. Şi asta pentru ca, in Bucuresti, mai toate transformarile, primenirile - pe scurt, "corectarile de imagine", sunt exact pe dos. Adica in detrimentul locuitorilor, spre revolta, uimirea sau dezamagirea celor multi si prea obositi pentru a protesta public, sa zicem fata de lucrarile de refacere a strazilor, bulevardelor, trotuarelor, a devierii tramvaielor, autobuzelor si, in cele din urma, a atentiei cetatenilor. Practic, orasul a devenit o harta a drumurilor "date la-ntors": santuri, valuri de pamant, in plin centru - nu mai vorbim de cartierele marginase! - , balti, guri de canal gata-gata sa te-nghita in orice moment al zilei. Şi oricat am cauta sa aflam de ce freamata Capitala de dorul cosmetizarii in plina iarna, desi, calendaristic, intalnirea cu gerurile este "programata", la noi, abia la 22 decembrie, nu reusim sa ne dumirim ce e cu zelul constructorilor. Şi cu al Primariei. Mai mult ca sigur, febra lucrarilor care merg cu viteza melcului tradeaza inca un sindrom grav al orasului nostru atat de incercat: exercitiul amatorismului cumulat cu bataia de joc la adresa noastra, a tuturor, si cu alergarea, contra-cronometru, a autoritatii locale, pentru prinderea fondurilor grase destinate turismului "pe hartie". Vom avea, astfel, un Bucuresti vesnic abonat la refaceri si contrarefaceri zilnice, saptamanale, semestriale, anuale... Abia ne-am obisnuit cu frisoanele devierilor, schimbarilor de sens, demolarilor nejustificate, justificarilor neintemeiate si cu panica blocajelor. De ce am trai impacati, fara preocupari, gustand falsele bucurii emise pe toate canalele mass-media sau ingurgitand "snoavele" politice rostite cu suficienta sau cu nonsalanta democratica?! De ce sa ne conectam la freamatul mondial, cand al nostru il depaseste in intensitate cu mult, ba chiar si in densitatea problemelor imposibil de rezolvat. E clar ca trebuie sa facem si noi ceva demn de luat in seama. Sa ne remarcam prin initiative si programe unice. Sa fim mereu pe prima pagina a publicatiilor de pe mapamond. Dar ce! Cred ca tot goana dupa remodelarea, cu totul si cu totul particulara, a "portretului Capitalei" care nu-si mai afla identitatea ne va salva. Asa ca, tinand cont de tensiunea schimbarilor, care, la noi, sunt gandite mai mult sa afunde si nu sa regleze neajunsurile, propunem declararea Bucurestiului intr-un perpetuu santier deschis. Doar in acest fel ne putem singulariza, in sfarsit, pe continent. Globe-trotterii europeni vor avea, astfel, prilejul sa ne cunoasca mai bine. Şi sa nu ne mai confunde, ca pana acum, cu alte capitale.
Despre autor:
