Cel putin sapte persoane au decedat si cateva zeci au fost ranite duminica seara, pe un stadion din orasul Salvador, din cauza prabusirii unei tribune la un meci din liga a treia dintre Bahia si Vila Nova, informeaza Reuters. DRAMA. Imaginile tel
Cel putin sapte persoane au decedat si cateva zeci au fost ranite duminica seara, pe un stadion din orasul Salvador, din cauza prabusirii unei tribune la un meci din liga a treia dintre Bahia si Vila Nova, informeaza Reuters. DRAMA. Imaginile televizate au aratat cum cativa spectatori au cazut chiar pe strada din spatele tribunei prabusite. Un purtator de cuvant al echipei de pompieri care a intervenit la fata locului a declarat ca peste 40 de spectatori au fost transportati la spital. Tragedia s-a intamplat in orasul Salvador, capitala statului Bahia, la un meci intre echipa locala Bahia si Vila Nova din Goianina, incheiat 0-0. La partida au asistat 60.000 de spectatori, echipa locala promovand astfel in liga a doua braziliana. Din cauza incidentelor, autoritatile au anulat petrecerea ce era programata pentru sarbatorirea promovarii. Guvernatorul statului Bahia a declarat ca va inchide stadionul si a promis ca va face o investigatie. Salvador este unul dintre cele 18 orase ce candideaza la gazduirea meciurilor de la Campionatul Mondial de fotbal ce se va disputa in Brazilia in 2014. Pentru acest lucru, oficialitatile orasului planuiesc construirea unei noi arene. Ultimul accident major intamplat pe un stadion din Brazilia a avut loc in anul 2000 cand 150 de spectatori au fost raniti in urma prabusirii unui gard la meciul dintre Vasco da Gama si Sao Caetano disputat pe stadionul Sao Januario din Rio Janeiro.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.