Ultimul achita nota

Cand s-a terminat razboiul rece, Polonia nici nu mai stia cat are datorie externa. Douajdemiliarde, treizeci? Hai sa traiesti, nici o problema, a zis atunci George Bush senior: uite care e treaba, nea Walesa, nu mai avem pretentie sa-i dati inapoi! Voi sa fiti sanatosi!

Bine, nu sunt sigur ca a fost Bush sau vreun alt birocrat, insa ideea asta e: dupa ce s-a imprumutat pana la plasele, Polonia victorioasa in lupta cu Sovietele a primit bonus iertarea de datorii. Banii imprumutati si niciodata returnati se vad si acum, pentru ca polonezii nu si-au luat doar cartofi de ei, ci au mai facut si ceva investitii.

In aceeasi epoca romantica, Nicky C., presedintele-cocos al Romaniei, a decis ca el n-are chef sa fie tras de maneca de fiecare data cand coboara din avion la Londra sa ia caleasca, asa ca a platit toata consumatia. Vreo douajdemiliarde si-n cazul nostru date inapoi cu multa inteligenta cu ajutorul dietei Slim-Fit a anilor a€™80. Ca si in cazul Poloniei, si la noi efortul s-a vazut multa vreme, dar pe invers. Oprirea completa a importurilor a insemnat de fapt slabirea industriei, care n-a mai fost alimentata cu tehnologii. Ma rog, e un subiect plicticos, economistii seriosi s-au ocupat cu discutarea problemei. Dar din toata povestea Romania a iesit oarecum vesela, intrucat, vreme de un deceniu dupa Revolutie, regimurile mai mult sau mai putin feseniste au reusit sa se tina la putere cu mici si bere, luati pe credit, mai mult sau mai putin extern.

Intre timp, creditul asta s-a transformat in ditamai datoria din nou. Pentru cine intreaba, datele sunt in pagina pe care o cititi, la fel ca si previziunile. Iar dilema e cam aceeasi ca a lui Ceausescu, numai ca, de data asta, fiecare dintre noi poate lua o decizie in fiecare zi. Platim datoria externa? Sau mai cheltuim in contul ei?

O platim atunci cand: ne luam camasa romaneasca, bem vin national (preferabil de la tarani, ca multinationalele exporta profitul, deci tot acolo suntem), ascultam radioul aflat in proprietatea unui roman, cumparam carti scrise de un scriitor viu si care nici el, din banii de la editura, nu-si ia computer taiwanez. Altfel spus, luptam cu datoria externa cand ne luam produse in care intra cat mai multa munca a unor compatrioti. Cu bonusul ca ne putem uita in oglinda si sa ne simtim si noi ca niste mici ceausesti! Hai, ca stiu ca visati la asta de mult!

A doua varianta: marim datoria externa cu mana noastra. Asta se intampla atunci cand luam masina de iarna din import in decembrie si decapotabila in mai, cand cumparam brad din Danemarca si pate de foie gras de la supermarketul unei firme cu sediul social in alta parte decat in Romania, cand inghitim muzica si texte si figuri produse de insi ale caror carduri de salarii se alimenteaza la Londra, Paris sau New York.

Dincolo de toate, exista o mica diferenta fata de momentul vesel al incheierii razboiului rece: de data asta, orice am face, nu ne mai iarta nimeni de dat banii inapoi. Asa ca ganditi-va in fiecare zi, la fiecare popas la casa de marcat: daca pana la urma trimit astia recuperatorii?

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe