Astfel, pe piata de tranzactionare din New York (Nymex), pretul unui baril de titei se situa joi seara la un nivel de 90,02 dolari, comparativ cu nivelul de inchidere de 89,47 de dolari.
De asemenea, un record a fost inregistrat si pe piata londoneza, unde barilul de petrol Brent extras din Marea Nordului a urcat pana la 84,88 dolari. Pretul petrolului a avansat timp de o saptamana cu peste 12,5%, scumpindu-se cu aproape 50% in ultimul an pe piata din New York.
Analistii economici estimeaza ca pretul unui baril de titei va atinge in curand 100 de dolari, lucru care s-ar putea intampla chiar in 2008, afirma AFP, potrivit NewsIn.
In ultimii patru ani, pretul unui baril de petrol a inregistrat cresteri semnificative. Astfel, in anul 2003, barilul nu depasea 30 de dolari, urmand ca in 2004 acesta sa ajunga la 50 de dolari, iar in 2005 se situa la 70 de dolari. In luna septembrie a acestui an, pretul unui baril de petrol se ridica la 80 de dolari.
Acest avans al pretului petrolului a avut un impact direct asupra preturilor la combustibil in benzinarii, asupra biletelor de avion si, in general, asupra facturii la energia electrica a tarilor consumatoare, ce au drept singur avantaj faptul ca achita factura pentru petrol in dolari, bancnota americana continuand sa se deprecieze.
Principalii factori care favorizeaza acest curs ridicat al pretului petrolului sunt tensiunile turco-irakiene, deprecierea dolarului american si temerile privind aprovizionarea cu petrol in aceasta iarna.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
5 trucuri pentru a evita problemele digestive de Paște. Așa te poți bucura de...
Sursa: garbo.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
De la consilier de vânzări la CEO. Adelina Badea, Mobexpert: După ce m-am...
Sursa: retail.ro
-
Peste 3.000 de șoferi de tir și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine...
Sursa: wall-street.ro