Rivalul sau, Josef Tosovsky, nu a fost considerat un contracandidat de temutFostul ministru francez de Finante, Dominique Strauss-Kahn, a fost numit vineri noul sef al Fondului Monetar International (FMI), mostenind o organizatie care sufera de cea m
Rivalul sau, Josef Tosovsky, nu a fost considerat un contracandidat de temutFostul ministru francez de Finante, Dominique Strauss-Kahn, a fost numit vineri noul sef al Fondului Monetar International (FMI), mostenind o organizatie care sufera de cea mai scazuta cerere de imprumuturi in aproape trei decade, informeaza Bloomberg.
Nominalizarea lui Strauss-Kahn a fost aprobata de consiliul executiv al bancii, iar mandatul sau de cinci ani va incepe din 1 noiembrie, a declarat FMI intr-un comunicat. Francezul il va succeda pe Rodrigo de Rato, care si-a dat demisia in iulie, al carui mandat de trei ani l-a facut pe acesta managerul cu cel mai mic mandat din istoria fondului din 60 de ani.
Influenta FMI a fost diminuata odata cu trimiterea unor sume record din Seoul catre Sao Paulo in urma cu zece ani pentru a salva economiile dupa colapsul monedei acestora. Ţarile mai dezvoltate au inceput sa imprumute de pe pietele private de capital, facand ca actiunea FMI sa fie mai putin necesara, declara analistii.
"Fiind seful FMI, nu a fost vreodata mai putin important si mai stresant ca acum", a declarat Jeff Powell, seful Proiectului Bretton Woods, care monitorizeaza FMI-ul si Banca Mondiala.UE si SUA l-au sprijinit puternicNumirea lui Strauss-Kahn a fost asigurata dupa ce Uniunea Europeana si administratia Bush i-au asigurat sprijinul. Sub acordul care a inceput dupa al Doilea Razboi Mondial, seful Fondului Monetar International va fi un european, iar un american va conduce Banca Mondiala.
Singurul rival al fostului ministru de Finante a fost Josef Tosovsky, fost prim-ministru ceh, care detinea sprijinul Rusiei, dar nu si al propriului guvern. Intr-o declaratie, Rato a spus ca Strauss-Kahn "are experienta necesara, viziunea si dedicatia pentru serviciul public pentru a conduce cu succes FMI intr-o conjunctura importanta".
Presedintele francez, Nicolas Sarkozy, a multumit Europei, Statelor Unite ale Americii, Chinei, Braziliei, Indiei si "tuturor natiunilor" pentru sprijinul acordat lui Strauss-Kahn. "Hai sa ne punem pe treaba pentru ca FMI sa devina o organizatie pentru tarile care au atata nevoie de ea", a declarat Sarlozy, vineri, la Paris.
In timpul conducerii sale, Rato a cautat sa ofere mai multa putere de vot economiilor emergente, cum ar fi cea a Chinei. Strauss a declarat ca este de acord, afirmand ca doreste sa "reconstruiasca legitimitatea fondului".
Noul manager a oferit cateva specificatii despre cum planuieste sa conduca agentia, dar nu a indicat ca va creste relevanta tarilor in curs de dezvoltare cum ar fi China, Brazilia si Mexic.
"Exista inca o perspectiva ca in ultimele tari fondul international a reprezentat un dezastru pentru acestea", a declarat Strauss-Kahn intr-un interviu din 31 august.
Guvernatorul Rezervei federale americane, Frederic Mishkin, a declarat vineri la Chicago ca FMI este inca necesar ca un creditor pentru tarile vulnerabile.
"Este un adevar particular pentru tarile care nu si-au imbunatatit finantele proprii si infrastructura de reglementare si care au adoptat politici care impiedica investitiile", a adaugat acesta.FMI ar putea sa-si piarda din importanta Strauss-Kahn se confrunta cu o competitie in crestere din partea rivalilor sai regionali.
Natiunile din Asia de Sud-Est au dezvoltat o cooperativa regionala pentru a diviza rezervele de monede internationale in cazul unei crize. In America Latina, ministrii de finante au inceput crearea unei Banci a Sudului care va inlocui multe din rolurile traditionale ale Fondului Monetar International in asistarea economiei si crizele legate de echilibrarea platilor.
"Exista un risc ca din ce in ce mai multe tari sa nu mai fie interesate de fond, deoarece vocea acestora nu este ascultata", a declarat Strauss. "Ţarile emergente sunt indreptatite sa ceara sa se tina cont de parerea lor", a mai spus noul manager.
In acelasi timp, SUA vrea ca FMI sa devina un judecator impartial pentru politicile legate de valute ale membrilor in speranta de a impinge China si alte puteri economice emergente de a interveni in valoarea monedei europene sau a dolarului pentru a obtine un avantaj comercial.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.