Prima tentativa a avut loc saptamana trecuta, cand proiectul imobilului cu cinci subsoluri, parte
Prima tentativa a avut loc saptamana trecuta, cand proiectul imobilului cu cinci subsoluri, parter si 20 de etaje a fost propus spre aprobare in sedinta Consiliului General al Capitalei.
Consilierii au respins intr-un final PUZ-ul, urmand ca acesta sa fie rediscutat alta data. Terenul cu pricina este inregistrat in documentele urbanistice drept zona verde, fiind un caz asemanator cu Parcul Bordei.
Proprietarii detin o suprafata de 80.000 de metri patrati, constructia fiind avizata doar pe 1.820 de metri patrati. Circul de Stat a pierdut de curand menajeria in favoarea fostilor proprietari ai terenurilor din aceasta zona, membri ai familiei Tonolla.
Prefectura Capitalei a retrocedat o parte din alei si menajeria, in urma cererii depuse in baza Legii 247/2005, desi aceeasi cerere a fost respinsa de Comisia de aplicare a Legii 10/2001. Mostenitori ai fostilor proprietari revendicau in total 189.000 de metri patrati, desi terenul pe care se intinde Parcul Circului este de 174.788.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Semnele că ai un suflet trezit spiritual
Sursa: garbo.ro
-
1 milion de clienți ING Bank au beneficiat de asigurări NN
Sursa: futurebanking.ro
-
Evenimentele astrologice din mai ne învață cele mai frumoase lecții de până...
Sursa: kudika.ro
-
Ciolacu anunță că TAROM își va „scoate cheltuiala” în doi ani
Sursa: wall-street.ro