Astazi se anunta lucruri interesante. Are loc prima sedinta a Comitetului de Monitorizare al POR (CMPOR). Potrivit declaratiilor ministrului Laszlo Borbely, conform agendei reuniunii vor fi analizate si aprobate criteriile de selectie a proiectelor f
Astazi se anunta lucruri interesante. Are loc prima sedinta a Comitetului de Monitorizare al POR (CMPOR). Potrivit declaratiilor ministrului Laszlo Borbely, conform agendei reuniunii vor fi analizate si aprobate criteriile de selectie a proiectelor finantabile din Axa 2 si Axa 3 din Programul Operational Regional (POR). Tot azi va fi analizata si aprobata strategia de Asistenta tehnica si vor fi cunoscute alocarile financiare pe regiuni de dezvoltare. O sedinta-maraton pentru cei care coordoneaza si gestioneaza fondurile europene. Reprezentantii celor 8 Agentii de Dezvoltare Regionala, si nu numai, vor avea foarte multe lucruri de pus la punct. Aceasta deoarece cu toate ca saptamana trecuta Uniunea Europeana a aprobat alocarea unei prime sume de 330 milioane euro din Programul Operational Regional, reprezentand avansul de doi la suta pentru fonduri structurale in 2007, optimismul oficialilor romani ar trebui sa fie unul temperat. Desigur ca aceasta stare poate fi argumentata prin numarul de proiecte care au deja studiile de fezabilitate facute. Un exemplu sunt cele 50 de proiecte din Axa prioritara 2 sau cele 11 din Axa prioritara 4 de dezvoltare durabila a structurilor de sprijinire a centrelor de afaceri de importanta regionala si locala. Datele au valoare doar de inventar, reprezentand un procent infim din ceea ce poate fi si trebuie realizat cu ajutorul fondurilor europene. Greul abia incepe, si cand spun acest lucru ma refer la necesitatea ca gestionarii informatiei si ai fondurilor europene sa fie mai activi, mai ales in teritoriu, pentru ca acolo nivelul de informare este periculos de scazut. Vorbim de miliarde de euro, dar nu prea stim la ce folosesc ele. Oficialii romani cunosc foarte bine aceste lucruri, dar pasii facuti in remedierea situatiei sunt destul de timizi. In 2007 romanii, ca cetateni ai Uniunii Europene, au o perceptie vaga asupra acestor fonduri. Datele studiilor sociologice sunt alarmante. Astfel, potrivit acestor cercetari, finantate si ele din fonduri europene, romanii nu au o imagine clara asupra destinatiei fondurilor. Cunostintele asupra organismelor responsabile de gestiunea si distribuirea fondurilor UE catre beneficiari sunt destul de limitate. Exista confuzie cu privire la existenta persoanelor, a organismelor responsabile de controlarea modalitatilor de utilizare a fondurilor de catre beneficiari. O opinie larg raspandita este cea potrivit careia fondurile nu sunt distribuite in mod corect. Mai mult, romanii chestionati sustin ca mass-media a contribuit la furnizarea de informatii asupra solicitantilor care au obtinut fonduri, desi nu erau eligibili. Totodata, exista opinia ca informatiile asupra fondurilor UE sunt in mod intentionat restrictionate pentru a descuraja oamenii obisnuiti in favoarea oamenilor de afaceri, a membrilor Parlamentului etc. Concluzia, cunoscuta de oficialii romani, este ca subiectii participanti la cercetare au demonstrat o intelegere slaba si ambigua asupra conceptului de dezvoltare regionala. Doar unii dintre subiecti au afirmat ca dezvoltarea regionala include un numar de activitati care conduc la cresterea standardului de viata al populatiei intr-o anumita regiune (de exemplu, prin stimularea investitiilor si cresterea gradului de angajare).Rezultatele masuratorilor sunt alarmante. Mult mai periculos mi se pare ca acest nivel scazut de informare se mentine constant de ani buni, in ciuda campaniilor costisitoare si ineficiente de promovare. Nu cred ca solutia ar fi implicarea de la centru, de la un minister anume. Asa s-a facut pana in prezent, iar rezultatele se vad. Totul trebuie inceput de la nivel de comuna, iar in acest caz autoritatile locale care ani la rand au batut calea seminariilor si cursurilor de perfectionare, care au inghitit mari sume de bani, trebuie sa se trezeasca si sa explice concret comunitatii despre avantajele si modul de folosire al fondurilor europene. Mai mult, sa indrume si sa sugereze pe baza expertizelor, pe care probabil le-au realizat, elaborarea de proiecte care sa ajute la dezvoltarea zonei. Sunt tare curios sa aflu cate autoritati locale au un aparat de functionare si specialisti in domeniul finantarilor europene. Cheia succesului se afla la ceea ce numesc eu "primarii manageri", si nu la ministrii sau secretarii de stat de la Bucuresti. Altfel, daca nu se misca nimic in acest sens, vom continua sa ne minunam ca, desi avem bani la dispozitie, nu stim cum si in ce scop sa-i cheltuim.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.