Campanie murdara la Patriarhie

Un talmes-balmes de zvonuri halucinante si informatii neverosimile pun necontenit paie pe focul unui scandal alimentat profesionist. Evident, presa are datoria sa consemneze toate marturiile, oricat de bizare. Are, insa, si obligatia sa reflecteze la credibilitatea si competenta surselor. Si sa faca precizarile de rigoare, punand lucrurile intr-o perspectiva corecta.
Mie mi se pare ciudat sa aud chirurgi dandu-si cu parerea in chestiuni teologice si preoti analizand un act medical. In circumstante mai putin tragice, recentele declaratii ale calugarilor care au spalat trupul neinsufletit al Patriarhului ar fi de un comic irezistibil. Ei au lansat "bomba" ca Teoctist nu ar fi fost operat endoscopic - asa cum a subliniat profesorul Sinescu - spunand ca au identificat o urma de bisturiu "in regiunea de sub coaste". Din cate ma pricep eu la anatomie, prostata parca nu se afla in cutia toracica. Ma uimeste aplombul cu care oameni fara nici o pregatire medicala pun diagnostice si se pronunta asupra tratamentelor optime. Mi se pare straniu ca soferul Patriarhului a ajuns brusc o autoritate de la care se asteapta raspunsuri atat in chestiunea controversatei interventii chirurgicale, cat si in cea a succesiunii din Dealul Mitropoliei. Costel Calapod este chemat sa dezvaluie pe cine si l-ar fi dorit Teoctist drept urmas la carma Bisericii Ortodoxe Romane. De parca i-ar fi fost duhovnic, nu sofer, raposatului. Sa presupunem, totusi, ca Preafericitul confesa in masina planuri pe care nu le impartasea Sfantului Sinod. Sa presupunem ca avea un favorit si i-l marturisise lui Costel Calapod. Cu ce schimba asta datele problemei? Desemnarea viitorului Patriarh nu se numara, oricum, printre atributiile celui in exercitiu. Atunci? A fost Teoctist atat de exceptional si fara de prihana in rolul sau incat sa i se conceada privilegiul de a decide si post-mortem cu privire la soarta BOR? Despre morti numai de bine, dar nici chiar asa. "BCR este singura institutie importanta care nu a intrat inca in sfera de dominatie a clasei politice, a societatilor secrete de tot felul..." - scria, ieri, Ion Spanu. Gresit. Biserica poarta si ea, inevitabil, povara deceniilor comuniste. A fost aservita, mutilata, folosita, infiltrata. Nu in ultimii 17 ani, ci cu mult inainte. A rezistat, dar nu fara compromisuri. Nici nu era posibil. Dupa 1990, am sperat ca inaltul cler ortodox ne va fi tuturor un model de pocainta. Ca isi va asuma clipele de slabiciune, desprinzandu-se astfel de trecut. Nu s-a intamplat asa. Ni se serveste in continuare gogorita ca e o blasfemie sa pretinzi asigurari cu privire la "dosarul" celor pe care ii consideram lideri spirituali. O dovada ca, in Biserica, apele nu s-au limpezit suficient este si campania extrem de murdara pentru succesiunea Patriarhului. O campanie din spatele careia razbat reflexele profesionistilor in dezinformare si diversiune.
Demonizarea sistematica a mitropolitului Daniel urmareste promovarea lui Teofan? Nu neaparat. Pe principiul "cand doi se cearta al treilea castiga", este foarte posibila aparitia unui candidat-surpriza. Dupa moartea lui Ioan Paul al II-lea, nici cardinalii catolici nu si-au mai dorit un Papa in floarea varstei. Fiindca, s-a zis, un pontificat atat de lung implica o extraordinara concentrare a puterii in mainile unui singur om.
Ultimul Patriarh al Romaniei comuniste da acum socoteala in fata unui Judecator mai drept decat orice justitie lumeasca. Nu se cade sa-i mai cantarim noi meritele si pacatele. Totusi, singura asemanare intre Teoctist si Ioan Paul al II-lea ramane durata "mandatului".

---

Despre autor: