Doctoratul in solz de peste

DOMNUL M., FOTOGRAF specializat in frumuseti turistice romanesti, imi dezvaluie secretul notorietatii sale. Din punct de vedere tehnic, nu-i mai bun ca altii, numai ca el stie ce lume sa nu lase niciodata in cadru. Si nu-i vorba doar de cersetori sau de obisnuita pegra din locurile foarte circulate. Prezenta unor categorii de autohtoni afecteaza frumusetea locului fotografiat. Pur si simplu unii oameni n-au ce cauta acolo, nu se potrivesc cu nimic, nici cu anotimpul, nici cu lumina momentului, nici cu intelesul subiectului. Trebuie sa ai rabdare, spune domnul M., pana ce in obiectiv ajunge doar inventarul uman care se pupa cu locul. In logica profesionala, anumite categorii de vizitatori si de gura-casca sunt un "inventar" uman care face rau naturii. Teribila definitie a incompatibilitatii dintre om si tara.


UNA DINTRE REGULILE MARI ale jurnalisticii e sa nu pui in discutie infirmitatile, infatisarea individului, problemele lui de sanatate. Pe un canal tv apare din cand in cand o "minunata doamna" obeza, care se fandoseste ca o codana si-si da importanta, desi nu e deloc clar ce motive ar avea. E normal sa gandesti ca plateste, ca sa apara, si ca apelativul - minunata doamna G. - e si el o chestiune de contract. Cu bani mai multi, balena s-ar fi numit "gingasa doamna". E una din situatiile in care persoana, pe care ar fi s-o menajam, forteaza deontologia gazetareasca, obliga la un punct de vedere. Multi politicieni au ca si "minunata" vadite probleme psihiatrice - cum ar fi obsesia de a arata ceea ce ar fi de ascuns - pe care le speculeaza ca sa obtina notorietate. Si, atunci, ce-i de facut? Ne prefacem ca nu observam cum rusineaza "minunata doamna" micul ecran cu alintul ei de silfida de mare tonaj?


PUS SA-SI POVESTEASCA succesele intr-un interviu de ziar, vedeta unui ansamblu lautaresc spune ca si-a dat doctoratul in muzica la o academie particulara si ca profesorii acesteia au fost impresionati de interpretarile sale neconventionale. In final marturiseste ca si-a dat doctoratul in solz de peste si ca a trebuit sa vina cu solzul de acasa, de la crapul de Dunare. Mai mult de atat n-ar fi decat un titlu academic pentru haulitul din frunza.


CU MULTI ANI IN URMA ma gaseam impreuna cu sotia mea intr-un tren din fosta Republica Democratica Germana. Era iarna, vagonul, desi un pic mai ingrijit ca la noi, avea mohorala specifica "navetelor" din toate tarile din Est, iar batrana, care ne privea cu mare luare-aminte de pe banca din fata, nu avea deloc o privire prietenoasa. Ne cerceta, din clipa in care am urcat, ca si cum ne astepta. Poate si din cauza ca era iarna si trenul era pustiu si rece, vorbeam cu sotia mea in soapta, incercand sa ignoram ostilitatea batranei. La un moment dat, aceasta a zis scurt: Rumuni, tzigan. Doar atat. Era ca o sentinta. In alte imprejurari, cu alta legislatie si cu alte relatii politice intre RSR si RDG, ar fi avut mai multe de zis. De unde stia ea ca suntem romani? Ce motive avea sa ne faca tigani, desi nimic din infatisarea si purtarea noastra n-o arata c-am fi? Iata intrebari care inca ma mai muncesc. Tin nemtii sovinismul in ei ca pe un caine in lant, dar si cand ii dau drumul!

---

Despre autor: