Kosovo in politica interna a Romaniei

"Politica externa tine de competentele mele". Asa suna declaratia presedintelui Basescu dintr-un recent interviu acordat revistei franceze "Politique internationale". Oricat am cauta, in Constitutia Romaniei nu gasim nici un text care sa confirme spusele prezidentiale. Gasim insa un articol 102 care spune la fel de explicit ca "Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii". Nimic despre presedinte.
Asta nu inseamna ca presedintele nu ar avea atributii in domeniul politicii externe. Potrivit enumerarii limitative din art. 91, el "incheie in numele Romaniei tratatele internationale negociate de Guvern si le supune spre ratificare Parlamentului", "acrediteaza si recheama reprezentantii diplomatici ai Romaniei, la propunerea Guvernului" si "aproba infiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice" (se subintelege, tot la propunerea Guvernului). Atat! Cu exceptia atributiilor privind misiunile diplomatice, in legatura cu care se vorbeste despre aprobare (desi si in acest caz aprobarea are sensul de oficializare a unei decizii guvernamentale), in toate celelalte ipoteze seful statului este chemat sa consacre prin semnatura sa acte ale Executivului. Asa cum nu poate schimba programul de politica externa a tarii, intocmit de Guvern, asa nu poate refuza incheierea (semnarea) tratatelor negociate (convenite) de Guvern, ori acreditarea ambasadorilor pe care acesta intelege sa ii trimita in misiune. Presedintele mai are si aptitudinea de a participa la sedintele Guvernului la care pe agenda se afla subiecte de politica externa. In atari situatii el prezideaza adunarea. A prezida este una; a decide, alta!
La Summitul UE din luna iulie 2007, reprezentantii statelor membre au negociat principiile modificarii Tratatului european. Nu s-a incheiat, deci, nici un tratat. Cu toate acestea presedintele Basescu s-a prezentat la reuniune alaturi de premierul Tariceanu. A luat cuvantul. A expus pozitia Romaniei. A dat "asigurari". Greu de crezut ca ceilalti participanti nu stiau ca ceea ce spune vorbitorul nu poate angaja pe nimeni. A vorbit apoi premierul si, probabil, auditoriul a respirat usurat. Seful Guvernului a spus cam acelasi lucru cu seful statului. Posibila criza era, deci, evitata.
Iata, insa, ca apare pe agenda "Planul Ahtisaari" privind solutionarea crizei kosovare. Presedintele il respinge. Premierul il accepta. Ministrul de Externe, "ca romanul impartial", cand se pronunta pentru, cand contra; in functie de public. In actiunea sa externa, Romania apare ca o masina condusa de doi soferi, fiecare tragand de volan in alta directie. Singura perspectiva a masinii este sa ajunga in gard. Nu discutam acum daca harta oferita de trimisul ONU indica drumul corect. Nu conteaza care dintre soferi are dreptate asupra directiei. Este clar ca, avand doi soferi la volan, accidentul este inevitabil.
Atitudinea Romaniei fata de "Planul Ahtisaari" este un act de politica externa care trebuie sa fie coerent cu programul Guvernului. Evident, opiniile presedintelui sunt bine venite. Intre o opinie exprimata in cadrul dialogului inter-institutional intern si un amestec in actiunea externa a tarii este o diferenta uriasa. Transformarea problemei kosovare in subiect de disputa interna duce inevitabil la transformarea disputelor interne ale Romaniei in problema internationala. Tinand seama de raportul de forte, Romania nu are cum iesi bine de aici.
"Orice incalcare a Constitutiei este grava!" - declara domnul Basescu. Sa fi fost, totusi, demiterea presedintelui o idee buna?

---

Despre autor: