"Potriv
"Potrivit documentelor pe care le publicam, contrabandistii, in convorbirile telefonice inregistrate de Parchet, si martorii, in declaratiile date in fata anchetatorilor, sustin ca Vasile Blaga, fost ministru de Interne de la PD, Constantin Duvac, director in Inspectoratul General al Politiei, numit in functie de Blaga, si Sorin Frunzaverde fost ministru al Apararii de la PD, i-au protejat pe contrabandisti", precizeaza GIP intr-un comunicat de presa.
DOSARUL. "La sfarsitul lunii octombrie 2006, procurorii DIICOT din Caras-Severin au trimis in judecata zece inculpati, acuzati in rechizitoriu ca au constituit in zona granitei romano-sarbe o adevarata retea de crima organizata transfrontaliera specializata in contrabanda de mare amploare cu tigari, ale carei operatiuni au fost favorizate si sustinute de functionari corupti din Vama si Politie. Contrabandistii luau fara acte tigari din magazinele duty-free din punctul vamal Moldova Veche si le vindeau in Serbia si pe piata neagra din sud-vestul Romaniei, iar sefii retelei erau Omer Radovancovici - primarul PD din comuna Pojejena, judetul Caras-Severin si George Lupu - seful unuia dintre duty-free-uri. DIICOT a trimis in judecata mai multi ofiteri din Politia de Frontiera, iar intre probele care au stat la baza acestui dosar s-au aflat interceptarile convorbirilor telefonice ale contrabandistilor realizate de SRI si declaratii ale unor martori", se arata in comunicat. GIP sustine ca din aceste documente reiese ca ancheta Parchetului s-a oprit la nivel local, desi in dosar exista referiri clare la lideri politici, demnitari, inalti functionari publici, sefi ai Politiei Romane si ai Vamii. Numele lui Vasile Blaga apare in declaratia unuia dintre martorii din dosar, care sustinea ca o parte din banii pe care ii primea de la traficanti ii trimitea fostului ministru de Interne. Si numele lui Duvac apare intr-o astfel de convorbire, unul dintre liderii contrabandistilor folosindu-se de relatia cu el pentru a face presiuni asupra unui politist. Numele lui Sorin Frunzaverde apare de multe ori in convorbirile telefonice din care reiese ca de la el contrabandistii asteaptau protectie. GIP a solicitat Ministerului de Interne si DIICOT sa informeze opinia publica daca au realizat vreo ancheta privind aparitia numelor celor trei in acest dosar. Vasile Blaga a declarat ca toate acuzatiile lui Mugur Ciuvica sunt fortate si gratuite, iar Ministerul Public a precizat ca procurorii DIICOT nu au in lucru vreun caz referitor la o eventuala implicare a acestuia in contrabanda cu tigari de pe Clisura Dunarii.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Tigers Summit 2024: România în viziunea a trei investitori locali
Sursa: start-up.ro
-
Women TechEU, granturi pentru startup-uri cu femei fondator. Înscrieri deschise
Sursa: green.start-up.ro
-
SGR la Kaufland: retailerul oferă încă o dată valoarea voucherului cu...
Sursa: retail.ro
-
Iubirea va veni în viața ta atunci când nu te vei mai uita în trecut, la...
Sursa: garbo.ro
-
Darurile Marelui Benefic pentru fiecare zodie în parte: Ce binecuvântări a...
Sursa: kudika.ro
-
Topul fondurilor de investiții românești în 2024. Dobânzile bancare au fost...
Sursa: wall-street.ro