"Astazi e ziua ta..." - Alexandru Darie

Considera ca orice artist are o legatura cu muzele. "Echipa cu care lucram este extrem de importanta pentru ceea ce facem noi", ne-a marturisit artistul. Maine, directorul Teatrului Bulandra, Alexandru Darie, implineste 48 de ani.

"Ma aflu la Paris, unde ma ocup de Uniunea Teatrelor din Europa, al carei presedinte sunt. Am fost acum cateva zile la Bruxelles, unde m-am intalnit cu Comisia Europeana si cu membrii ai Parlamentului pentru viitoarele finantari ale Uniunii. Acum am, la Paris, niste intalniri vizavi de noile adeziuni, noile teatre care ar dori sa intre in Uniune. Imi voi serba ziua de nastere in acest minunat oras. Regret ca nu sunt langa mine toti prietenii mei, dar ma bucur ca sunt alaturi de cativa dintre ei si sper sa fie frumos. Am fost puternic impresionat si inca sunt socat de pierderea unui mare actor, a unui mare coleg, Adrian Pintea.

Imi plac actorii care creeaza. Nu-mi plac actorii cu fite. Imi plac cei care pe de o parte sunt seriosi, disciplinati, care isi iubesc meseria, dar care au si initiativa. Pentru ca, pana la urma, este o creatie colectiva. Pentru un actor, personajele negative sunt mai interesante. Pentru un regizor sunt interesante acele personaje care sunt puse in situatii interesante, personajele ce poarta cu ele motorul care misca o piesa de teatru. Mai putin personajele de umplutura, dar uneori si ele pot fi o lume. Asa ca regizorul trebuie sa ramana deschis la toate.

Unul dintre cele mai frumoase momente pe care le-am trait a fost cand am implinit 40 de ani. Am avut premiera cu «Iluzia comica» si toata sala s-a ridicat in picioare si mi-a cantat «La multi ani!». A fost un moment intr-adevar impresionant.Poate una dintre cele mai ciudate intamplari a fost atunci cand am mers cu «Visul unei nopti de vara» la Bogota. Fiul meu era foarte mic si astepta nerabdator sa ma intorc. Mi-a facut, la despartire, o casa din carton, asa cum un copil de 5 ani putea sa o faca. Extraordinar a fost ca, in ultima zi cand eram la Bogota, in ziua de Pasti, am intrat intr-o biserica. Acolo erau niste danii, lucruri pe care oamenii le aduceau in biserica. Printre ele era si o casa de carton. Am avut un soc cand am constat ca acea casa era identica cu cea pe care o facuse fiul meu cu cateva zile in urma si la zeci de mii de kilometri distanta. A fost un semn pentru mine.

Cred ca momentul de viraj decisiv al destinului meu a fost reprezentat prin evenimentele din a€™89, in urma carora am putut iesi din tara si cand toata cariera mea a luat o alta intorsatura. Poate ca, daca nu s-ar fi intamplat asa, as fi ramas un regizor roman si atat. Faptul ca am putut iesi, ca spectacolele mele au putut fi vazute in toata lumea a insemnat si inseamna foarte mult pentru mine."

---

Despre autor: