Analiza partidelor politice post referendum aduce concluzii dezarmante: liderii partidelor isi asuma esecul, dar nici unul nu renunta la functii, iar liberalii si PLD se lanseaza in batalia pentru acapararea fortelor de centru-dreapta. In timp ce PNL
Analiza partidelor politice post referendum aduce concluzii dezarmante: liderii partidelor isi asuma esecul, dar nici unul nu renunta la functii, iar liberalii si PLD se lanseaza in batalia pentru acapararea fortelor de centru-dreapta. In timp ce PNL isi deschide portile pentru PNTCD, AP si PIN, partidul lui Stolojan face curte PD, PNG si UPSC. (M.T.)
PNL vrea unificarea dreptei
Tariceanu a declarat ca liberalii vor sa realizeze reunificarea fortelor de centru-dreapta din Romania, refuzand insa sa dea exemple de partide cu care vor incepe discutiile in acest sens. "Nu avem intentia sa facem o negociere pentru o alta majoritate politica. Ceea ce va pot spune este ca, in perioada urmatoare, vom incepe discutii pentru a se realiza un important proiect politic: reunificarea fortelor de centru-dreapta de pe scena politica romaneasca si vom incepe discutii cu astfel de partide", a declarat Tariceanu.
Intrebat care sunt partidele cu care vor fi demarate discutiile, premierul a raspuns sec: "O sa aflati la momentul respectiv". Surse din conducerea PNL ne-au precizat ca, in sedinta Biroului Politic Central al partidului, Tariceanu a militat pentru o apropiere de PNTCD, Actiunea Populara (AP) si Partidul Initiativa Nationala (PIN), in incercarea de a contura un pol politic de dreapta. Tariceanu a pledat pentru formarea unei echipe de negociere cu aceste formatiuni. Pe de alta parte, au continuat sursele, miscarea premierului are scopul de a contracara tentativele PLD-PD de a se prezenta ca unice forte veridice de dreapta. In timp ce Cozmin Gusa a sustinut ca PIN nu a trimis semnale catre PNL in vederea crearii acestui pol, PNTCD s-a declarat deschis negocierilor.
Si PLD vrea pol
Presedintele PLD Theodor Stolojan a declarat ieri ca misiunea partidelor care l-au sustinut pe Traian Basescu la referendum, respectiv PLD, PD, PNG si UPSC, este de a actiona pentru formarea polului de centru-dreapta in Romania. "Vom actiona in continuare pentru a se forma polul de centru-dreapta, de care Romania are nevoie pentru progres. Referendumul a dus la concentrarea acestor forte de centru-dreapta de partea lui Traian Basescu, iar partidele care cred in dezvoltarea Romaniei l-au sprijinit, au actionat umar la umar, si ma refer la PLD si PD, iar PNG si UPSC, partidul condus de Ioan Talpes, si-au declarat public sustinerea pentru Traian Basescu", a declarat Theodor Stolojan, citat de Mediafax. In opinia lui, misiunea acestor partide si a conducerii acestor formatiuni "este de a intelege lectia unitatii referendumului si de a actiona pentru formarea polului de centru-dreapta". Intrebat daca PLD accepta ca din proiectul polului de dreapta sa faca parte si PNG si UPSC, Stolojan a aratat ca aceste partide "au usile deschide, in masura in care adera la un set de valori si la un program politic care impun si un comportament pe scena politica". (Razvan GHEORGHE)
Batista pe tambal la PSD
PSD nu a gasit nici un vinovat pentru esecul inregistrat de partid la referendum. Dupa sase ore de discutii, conducerea PSD a decis ca toata lumea este responsabila pentru actiunea suspendarii lui Traian Basescu dar ca nimeni nu trebuie sa plateasca. In schimb, Mircea Geoana a amenintat Guvernul Tariceanu, spunand ca PSD are retineri in a mai sustine actualul Executiv. El a anuntat ca PSD va incepe "discutii exploratorii" cu alte partide, pentru a gasi solutii de formare a unei majoritati transparente, care sa asigure stabilitatea guvernarii. Geoana nu a respins varianta ca PSD sa negocieze si cu PD.
Chiar daca sedinta de ieri a BPN se anunta a fi furtunoasa, cu demisii si caderi de capete, Mircea Geoana a iesit in fata presei cu un mesaj impaciuitor, care a inclus o o analiza "la sange" a ceea ce s-a intamplat, convocarea pentru astazi a Comitetul executiv al partidului si initierea unui referendum intern pentru a se vedea pozitia pesedistilor fata de temele vehiculate in campania pentru referendum. Victor Ponta nu a mai demisionat din functia de vicepresedinte, dar s-a declarat suparat pentru ca nimeni nu si-a asumat esecul de la referendum. Nici capetele lui Viorel Hrebenciuc sau Ion Iliescu nu au mai cazut, desi Grupul de la Cluj a dat semne ca ar putea s-o faca. Mircea Geoana a spus un "nu" categoric cand a fost intrebat daca va demisiona. Singurele demisii au fost cele ale lui Ion Stan (din functia de vicepresedinte si din fruntea filialei de Dambovita) si Vasile Puscas (din functia de vicelider al grupului PSD de la Camera Deputatilor). In plus, Liviu Dragnea s-a autosuspendat din functia de vicepresedinte al partidului, decizie despre care insa Mircea Geoana nu a stiut. Un moment cheie al sedintei de ieri l-a reprezentat cererea liderului Grupului de la Cluj, Vasile Dancu de a se vota pentru schimbarea de la sefia grupurilor parlamentare a lui Ion Iliescu si Viorel Hrebenciuc. Impotriva propunerii (sustinute si de Ioan Rus, Victor Ponta si Mihai Tanasescu) s-a pronuntat Mircea Geoana. Dupa sedinta, pe hol, Viorel Hrebenciuc a spus ca nu va demisiona pentru ca decizia suspendarii a apartinut Biroului Permanent al PSD si nu lui personal. (Roxana ANDRONIC)
PD nu intra acum la guvernare
Democratii vor intra la guvernare numai ca rezultat al alegerilor, anticipate sau la termen, prioritatea PD fiind acum impunerea prioritatilor cetatenilor, asa cum au fost ele enuntate de Traian Basescu, a anuntat ieri liderul PD Emil Boc. El a afirmat ca pe primul loc este reforma clasei politice, care inseamna introducerea votului uninominal, reducerea numarului de parlamentari, lustratia si revizuirea Constitutiei.
"Trebuie sa decidem daca romanii doresc ca presedintele sa fie ales de Parlament, si atunci avem o republica parlamentara, sau daca romanii vor sa isi aleaga direct presedintele, si atunci avem de optat intre republica prezidentiala si republica semi-prezidentiala", a precizat Boc, adaugand pe lista si dizolvarea Parlamentului in caz ca suspendarea sefului statului este invalidata de electorat. Liderul PD a mai mentionat si reforma sistemului eductional, cu alocare a 6% din PIB pentru educatie, reforma din domeniul sanitar, continuarea reformei sistemului de pensii si alocarea fondurilor UE acolo unde este nevoie de ele, "nu in mana unor grupuri de interese sau pentru grupuri restranse". Boc a exclus initierea de catre democrati a unei motiuni de cenzura.
Boc a tinut sa atraga atentia ca partidele care au sustinut suspendarea lui Traian Basescu nu mai au legitimitate, pierzandu-si totodata si sprijinul propriilor votanti. "Nu putem sa nu observam faptul ca partidele care au fost impotriva lui Traian Basescu si-au pierdut baza electorala. Nu numai ca aceste partide, PNL, PSD, PRM, PC, UDMR, nu au legitimitate si sustinere in ochii electoratului, dar ele nu au nici macar sustinere in ochii propriului electorat", a sustinut Boc. El a aratat ca o parte din electoratul celor cinci partide a votat contra suspendarii lui Basescu, ceea ce inseamna ca politicienii PNL, PSD, PRM, PC si UDMR s-au rupt de propriul electorat. (A.H.)
Liberalii nu dezerteaza de la guvernare
Biroul Politic Central (BPC) al PNL a votat impotriva iesirii de la guvernare, a anuntat ieri premierul Tariceanu, care a precizat ca liberalii sunt la guvernare si nu au de gand sa dezerteze. Primul ministru a precizat ca, maine, va fi convocata Delegatia Permanenta a partidului, unde vor fi discutate rezultatele referendumului si propunerea liderului PNL Bucuresti Ludovic Orban, privind trecerea partidului in Opozitie. Liderul PNL a spus ca votul din BPC a fost covarsitor impotriva propunerii de iesire de la guvernare, 31 de voturi, in timp ce in favoarea acesteia s-au inregistrat doua voturi. "La sedinta Biroului Politic Central al PNL am discutat cateva chestiuni legate de referendumul care s-a desfasurat sambata si, mai ales, despre planurile de viitor. Sigur ca am avut si o discutie pe marginea propunerii PNL Bucuresti formulata de Ludovic Orban. Am avut un vot pe acest subiect. Votul a fost clar si covarsitor: Au votat 31 de persoane impotriva propunerii si numai doua pentru", a declarat Tariceanu. Surse liberale au declarat ca cele doua voturi au apartinut lui Ludovic Orban si lui Vlad Moisescu. "Vom ramane la guvernare si nu se pune problema sa dezertam", a adaugat premierul. (R.G.)
Vicepremierul Marko pe picior de plecare
Presedintele UDMR, Marko Bela, a anuntat ieri ca mai ramane in functia de ministru de stat pana cand vor fi rezolvate problemele legate de stabilitatea politica, dupa care va parasi acest post pentru a se ocupa de restabilirea comunicarii Uniunii cu electoratul sau. "Voi renunta la post nu peste ani de zile, ci dupa ce se incheaga situatia, dupa ce vedem cum mergem mai departe, cu ce majoritate", a spus liderul UDMR, intr-o conferinta de presa. Marko Bela a aratat ca una dintre probleme este asigurarea unei majoritati parlamentare "clare si transparente". Presedintele Uniunii a admis ca "au existat defectiuni de comunicare" intre Uniune si propriul electorat in timpul campaniei pentru referendumul de demitere a presedintelui Basescu, adaugand ca acest lucru explica si dezinteresul comunitatii maghiare fata de votul din 19 mai. Marko Bela a mentionat ca UDMR si-a facut propria analiza si a ajuns la concluzia ca organizatiile acestei formatiuni nu au reusit sa comunice un mesaj clar propriului electorat si miza referendumului privind demiterea lui Basescu din functie. Tot ieri, presedintele Uniunii a recunoscut ca a solicitat, intr-o sedinta a Executivului, ca membrii Guvernului sa fie solidari cu demnitarii Uniunii cercetati de DNA si acuzati ca au facut lobby pentru alocarea unor sume din buget pentru comunitatile maghiare. Marko Bela a mai anuntat ca va propune ca deputatul Kelemen Hunor sa fie presedinte executiv al UDMR.
(O.B.)
Ultimele rezultate partiale
Prezenta la referendumul din 19 mai a fost de 44,45%, iar dintre cei care s-au prezentat la urne 74,48% au votat impotriva demiterii presedintelui Traian Basescu, pentru demiterea acestuia pronuntandu-se 24,75%, transmite Biroului Electoral Central.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.