Personal, nu am mai auzit niciodata, in practica statelor europene, sa existe un precedent la aceasta miscare complet atipica pe care a lansat-o echipa domnului Stolojan: inainte chiar de inregistrarea oficiala a partidului, a anuntat ca are deja un
Personal, nu am mai auzit niciodata, in practica statelor europene, sa existe un precedent la aceasta miscare complet atipica pe care a lansat-o echipa domnului Stolojan: inainte chiar de inregistrarea oficiala a partidului, a anuntat ca are deja un grup de senatori si deputati! Acestia oare la ce-au aderat, din moment ce platforma politica si doctrina partidului nu fusesera prezentate si validate ca atare prin inscrierea la tribunal, printr-un congres de constituire etc. etc. Ca si cum asta n-ar fi fost suficient, incepe o miscare de racolare a consilierilor din teritoriu, invitandu-i sa nu tina seama de legislatia existenta, cea pe care domnul Stoica, fost ministru al Justitiei, o declara neconstitutionala. Dreptul lui s-o faca, daca la asta l-a dus mintea, dar intrebarea este de ce colegii sai admit o asemenea atitudine contrara tuturor legislatiilor europene? Acest indemn este, in fapt, unul la nesupunere civila, cu atat mai grav cu cat consilierii sunt alesi in urma unui proces democratic recunoscut ca atare.
Pe fond, intrebarea extrem de neplacuta este: mai are cineva in Romania nevoie de doctrine politice pentru a-si valida sau motiva apartenenta la un partid sau altul? Sau singura explicatie este presiunea enorma a oportunismului politic, ratiunea fiind salvgardarea unui scaun si eventul imbunatatirea catifelei cu care este tapisat si schimbarea secretarei cu o alta nepoata de sora? Nu cumva smenurile politice se fac mult prea repede ca cineva sa-si mai dea osteneala sa respecte macar aparentele moralitatii in politica? Daca asta este baza rationamentului politic, atunci fireste ca domnul Stoica are dreptate spunandu-le baietilor de bine sa vina la el caci, asa e, acolo va fi cascavalul mai mare si mai usor de impartit.
Pai atunci n-are dreptate nea Gigi cand, sincer si baiat din popor cum il stim, anunta la Conferinta partidului sau ca, deocamdata, nici el n-are doctrina, dar a pus pe unul s-o faca, una mare, croita din mai multe care stau la dispozitie?!
Batalia declansata de Valeriu Stoica pentru racolatul consilierilor dovedeste ca cele mai pesimiste judecati de valoare asupra imaturitatii scenei noastre politice sunt justificate. La nivelul Uniunii Europene, institutia primarului este corelata cu cea a consilierilor si unitatea respectiva e considerata drept pilonul de baza al structurii politice a unui partid, deoarece performanta locala da valoare si credibilizeza politica partidului respectiv. La ei, primarul si consilierii sai reprezinta prima, cea mai vizibila si mai tangibila dintre valorile de joc ale unui partid. La noi, ei sunt primele dintre victimele traditionale ale migratiei politice. Vanati nu pentru valoarea lor intrinseca, ci ca sa iasa la numar, rationament egal valabil in cazul parlamentarilor.
Problema destructurarii chiar a unei parti a administratiei locale prin asemenea jocuri politice primitive este mult prea grava ca sa ramana neobservata si necomentata. La fel si semnalul ca, acum intr-o tara membra UE, mai avem politicieni care se comporta de parca ar fi in terenul de vanatoare dintr-un bantustan la marginea lumii. Intrebarea este daca, de fapt, cuiva ii pasa de toate astea sau, nesanctionati de opinia publica, vor continua sa-si faca nestanjeniti mendrele, ca pana acum..


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.