Chin - Scrisoare catre lumea intreaga...

Are 33 de ani si doua fetite de crescut. Sotul ei sufera de o boala rara si incurabila, care i-a afectat plamanii. Se lupta pentru fiecare gura de aer. Si nu poate supravietui fara un transplant.

""Nu am stiut niciodata ca poate fi dureros sa si scrii. Sa-ti etalezi sufletul, trairile, suferinta in cuvinte putine care sa fie intelese de lumea intreaga ca un strigat mut de ajutor.""

INALTAREA. ""Am 33 de ani, dar ma simt ca de 66. Dumnezeu a vrut sa o traiesc intens, la maximum, cu bune si cu rele. M-am casatorit cu Munteanu Catalin imediat dupa ce am terminat liceul. Ne-am jurat credinta in fata lumii si a lui Dumnezeu pana ce moartea ne va desparti. Apoi, tineri, plini de entuziasm si speranta, ne-am apucat serios de treaba, ca prin munca (singura avere) visele noastre sa capete contur. Aveam amandoi serviciu: eu, impiegat de miscare la CFR el muncitor la ICMRSG, pe platforma Combinatului Siderurgic Galati. Castigam suficient din salarii cat sa ne putem permite sa facem rate la banci. Ne-am bucurat enorm cand ne-am mutat in propriul apartament, cand am dormit in propriul pat, am mancat din propria vesela si am privit la televizorul propriu, cumparate toate pe datorie. Ratele le-am achitat cu truda, considerandu-le ca niste batalii castigate.""
CADEREA. ""Bucuria suprema am trait-o dupa ce am nascut primul copil, pe Carmen. Eram in sfarsit o familie implinita. Dar nu stiam ce ne ofera viitorul. In 2002, imediat dupa ce am nascut al doilea copil, pe Crina, starea de sanatate a sotului meu s-a inrautatit brusc, iar diagnosticul dat in urma analizelor efectuate la Institutul de Pneumologie «Marius Nasta» din Bucuresti era crunt: «fibroza pulmonara interstitiala idiopatica», cauze necunoscute. O boala extrem de rara, ce afecteaza iremediabil plamanii si, implicit, intregul organism, prin lipsa oxigenarii. Un an mai tarziu, in urma unei banale raceli, Catalin a fost nevoit sa se interneze din nou in spital, cu puternice crize de tuse, urmate de sufocare. Am aflat ca in proportie de 55% plamanii nu mai erau functionali, ca nu va mai putea munci (si trebuia sa se pensioneze pe caz de boala), ca va fi dependent de un aparat de oxigen si ca tratamentul prescris, cu foarte multe efecte secundare, poate, in cel mai bun caz, va incetini efectul bolii. Eu aveam un salariu de 640 de lei, iar Catalin - o pensie de 330 de lei. Cu acest buget trebuia sa suportam cheltuielile de intretinere, dar si chiria aparatului de administrare continua de oxigen, necesar oxigenoterapiei. Calvarul vietii noastre abia incepea. Boala a evoluat, afectand plamanii in proportie de 80%. Singura sansa propusa de medici a fost realizarea unui transplant de plamani.""
IN GENUNCHI. ""Nu doresc nimanui sa-si vada fiinta draga cum se lupta in fiecare clipa pentru o gura de aer. Asist neputincioasa, alaturi de cele doua fetite ale noastre, de 10 si respectiv 4 ani, cum sotul meu, tatal lor, la 36 de ani neimpliniti, se consuma ca o lumanare si palpaie la fiecare adiere de vant. Sansa a facut sa reusim sa contactam o persoana care se aflase in aceeasi situatie si care trecuse peste aceasta piedica printr-un transplant de plamani efectuat in Austria. Ajutati de rude, am reusit sa adunam 3.000 de euro, necesari pentru analizele medicale si cheltuielile curente. TAROM a sponsorizat transportul si am ajuns la Viena. Inca de pe aeroport am fost preluati de un membru al Fundatiei Osterreichisher Verband Der Hert Und Lungen Transplantierten (fundatie a celor care au suferit operatii de transplant), carora le suntem recunoscatori pentru ca ne-au ajutat cu cazarea si sursa fixa si mobila de oxigen. In momentul in care am ajuns la Spitalul General «Allgemeines Krankenhaus», am fost primiti de medici care efectueaza transplantul de plamani. In urma investigatiilor, ei au decis ca el poate suporta acest transplant. Singura conditie pe care o mai avem de indeplinit este virarea unei sume de 100.000 de euro in contul spitalului...""

IN ASTEPTAREA VIETII

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe