Dan PAVEL: Contrainformatii si operatiuni acoperite in democratie (II)

Este necesar ca initiativele legislative privind securitatea nationala a Romaniei, in particular cele privind activitatile serviciilor secrete, mai ales cea a departamentelor cu functii contrainformative, sa fie avizate de cei care cunosc si inteleg riscurile si amenintarile de securitate ale Romaniei. Cum sunt multiple asemenea riscuri si amenintari de securitate, deciziile cu privire la activitatile specifice de contrainformatii si operatiuni acoperite trebuie luate de cei informati, fie ca activeaza in servicii, comisii parlamentare de specialitate, organizatii nonguvernamentale cu preocupari in domeniul studiilor strategice si relatiilor internationale, presa, sau sunt universitari cu expertiza in domeniu, juristi, doctoranzi, studenti etc.
Romania este o tara mult prea vulnerabila pentru a-si permite riscul renuntarii la doua din cele patru arii majore functionale ale muncii de "intelligence" (contrainformatiile si operatiunile/actiunile acoperite). Nici macar marile puteri ale lumii sau singura supraputere ramasa dupa prabusirea comunismului nu si-ar permite acest lux. Daca SRS sau alt inamic al "agentilor acoperiti" al propriilor noastre servicii imi explica logic cum este posibila munca "sub acoperire" fara agenti "acoperiti," eu am sa-l propun pentru premiul Nobel la literatura de fictiune. Lucrul acesta ar fi posibil doar daca am desfiinta serviciile secrete sau daca s-ar renunta la cele doua mari componente enumerate mai sus. Serviciile secrete sunt performante si merita banii nostri, ai contribuabililor, daca reusesc sa-si plaseze agentii acoperiti oriunde se impune, in functie de pericole existente sau ratiuni preventive. Retineti insa: in democratiile consolidate nu serviciile hotarasc unde si cum isi duc munca sub acoperire sau pe cea contrainformativa, ci factorii decizionali politici. Politicul decide, iar serviciile executa. Serviciile secrete sunt parte componenta a puterii executive. Deciziile cu privire la activitatea lor, bugetul, aprobarea pentru actiunile delicate, ordonarea prioritatilor, trebuie luate de catre puterea legislativa, de comisiile parlamentare de specialitate, iar cand este vorba de aspecte tehnic-operative-executive de catre segmentele decizionale avizate din puterea executiva.
SRS se intreaba retoric daca este necesara si motivata relatia dintre servicii secrete si ziaristi, daca putem "tolera sau chiar incuraja un statut de ziarist informator?" intrebarea este prost pusa, de fapt intreaga abordare este eronata. Trebuie sa ne intrebam daca este sau nu necesara si motivata activitatea serviciilor secrete de aparare a interesului national, a statului de drept si democratiei? Daca da, atunci nu este treaba lui SRS sau a mea decizia factorilor politici si a serviciilor cu privire la modalitatea lor de a face operatiuni contrainformative si/sau sub acoperire. Daca decizia politica, tehnica, militara merge catre folosirea agentilor acoperiti in oricare dintre sutele de domenii de activitate dintr-o tara, inclusiv in partide, sindicate, organizatii nonguvernamentale sau religioase, presa, asta nu mai este nici macar treaba presei. Este treaba presei sa publice informatii cu privire la cazurile de incalcare a legii, constitutiei, drepturilor omului etc. Este la mintea cocosului ca serviciile secrete nu trebuie lasate sa intervina in politica editoriala, sa comita diversiuni, cenzura, sa se amestece in aflarea surselor. Interdictia trebuie insa extinsa si asupra grupurilor de interese sau de presiune, serviciilor secrete straine, organizatiilor teroriste sau sataniste, reprezentantilor guvernelor sau ai publicatiilor si posturilor concurente etc.
Sper sa nu tulbur linia editoriala de la Ziua sau noptile lui Rosca Stanescu, reamintind ca principala dilema a modernitatii este cea dintre libertate si ordine (sau securitate). In democratiile liberale, actorii politici legitimi trebuie sa gaseasca un echilibru legal, constitutional, normativ, institutional, intre politicile de aparare a libertatii (individuale sau colective) si cele de aparare a ordinii (securitatii). De cate ori se produce vreun dezechilibru intr-o directie sau alta, trebuie luate masuri. Dupa decenii de control parlamentar sever, dupa activitatea unor comisii senatoriale sau ale Congresului de investigare a activitatii CIA, FBI sau a altor servicii de intelligence, dar si a diferitelor administratii, a urmat 9/11, iar toata lumea in America a trebuit sa recunoasca faptul ca exagerarile pe linia apararii libertatii individuale au condus la emascularea serviciilor secrete si la diminuarea capacitatii SUA de a-si apara propria securitate. Or, fara securitate nationala, nu este posibila nici apararea securitatii individuale, prin urmare nu este posibila nici libertatea individuala. Reversul politicii de intarire excesiva a puterii serviciilor secrete a condus la radicalizarea activitatii unor organizatii pentru apararea drepturilor omului. Daca judecam obiectiv evolutia Romaniei postcomuniste, observam ca marile neajunsuri ale modului in care traim au venit atat din incapacitatea autoritatilor de a asigura ordinea, respectarea legilor, cat si din incalcarea libertatilor individuale. Daca avem deficite atat pe linia ordinii, cat si a libertatii, iara nu dileme decizionale, inseamna ca modernitatea noastra este de suprafata.

---

Despre autor: